Născut în urmă cu 57 de ani, la Craiova, Adrian Cioroianu este si unul dintre oamenii politici de referință ai României. Adrian Cioroianu a avut parte de o ascensiune profesională fulminantă, de la membru PNL la Senator vicepreședinte ALDE (Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa) în Parlamentul European, și Ministru al Afacerilor Externe al României. Adrian Cioroianu a fost Ambasadorul României la UNESCO, de peste trei decenii este profesor la Facultatea de Istorie, iar din anul 2021 este directorul Bibliotecii Naționale a României.

În ceea ce privește viața personală, Adrian Cioroianu a ocupat prima pagină a ziarelor privind relația cu Daniela Nane. Timp de 8 ani au fost căsătoriți, însă au divorțat, iar vestea s-a aflat abia când ea a apărut sărutându-se cu tenorul Octavian Ene, alături de care are o relație.

Adrian Cioroianu: „Pe Daniela am cunoscut-o într-un studio de televiziune”

La „40 de întrebări cu Denise Rifai”, Adrian Cioroianu a dezvăluit unde și-a cunoscut fosta soție. „Pe Daniela am cunoscut-o într-un studio de televiziune, la o emisiune”, a spus el. Prezentatoarea l-a întrebat și despre lecțiile pe care le-a învățat din divorțul de Daniela Nane.

daniela-nane-divort-adrian-cioroianu-2Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 15
Război cald, război rece. De ce Occidentul trebuie să reziste atacurilor nu în pofida, ci datorită revenirii lui Donald Trump la Casa Albă
Recomandări
Război cald, război rece. De ce Occidentul trebuie să reziste atacurilor nu în pofida, ci datorită revenirii lui Donald Trump la Casa Albă

„Nu știu ce am învățat. Sunt lecții de viață, dar, cum să vă spun, eu nici nu fac un capitol de emisiune de entertainment povestindu-mi lecțiile mele de viață, adică ceea ce contează pentru mine e să-mi interiorizez lucrurile prin care trec și realmente lecțiile mele de viață, să fie valabile pentru mine.

Credeți-mă, cu toată prietenia pe care vi-o port și formatul emisiunii mi se pare realmente simpatic, dar nici nu sunt genul de bărbat care să vină să spună povești despre ce a făcut, cu cine a făcut, cum a făcut. Deci asta e. A fost o poveste foarte frumoasă, mai mult de atât, în momentul în care a fost surprinsă, într-adevăr nu mai eram împreună de câțiva ani deja, deci…

Nici nu e genul meu să ies să ies să zic că sunt singur, mă vedeți pe mine trecând acolo la Facebook, cum se spune, statut, sunt unii care spun discutabil sau nu știu cum, e o expresie d-asta, nu mai știu. Nu trec eu, nu fac eu așa ceva”, a spus el.

Daniela Nane are iubit în vârstă de 29 de ani

Daniela Nane a explicat recent în emisiunea lui Cătălin Măruță de la Pro TV că mariajul cu Adrian Cioroianu era încheiat de aproape 3 ani când a început relația cu Octavian Ene. „Eu nu sunt datoare să spun: Știți? Eu vreau să mă mărit! Eu vreau să divorțez!

Epicentrul mișcării legionare din strada Veseliei. Istoria locului unde s-au pus la cale strategiile de susținere a candidatului Călin Georgescu
Recomandări
Epicentrul mișcării legionare din strada Veseliei. Istoria locului unde s-au pus la cale strategiile de susținere a candidatului Călin Georgescu

Eu înțeleg că sunt o persoană cunoscută și că lumea e curioasă, dar pe mine nu mă interesează nimeni ce face, când face, cu cine se căsătorește, când divorțează, de ce. (…) Dacă fiecare om din public care ne ascultă, dacă ar fi nevoit să anunțe de fiecare dată ce se întâmplă în viața lui, nu cred că ar fi confortabil. E o chestie asumată, nimeni nu a înșelat pe nimeni. Noi nu ne-am ascuns, doar că nu am anunțat în presă. Opt ani am fost căsătorită (n.r. – cu Adrian Cioroianu)”, a zis ea.

Octavian Ene a și dezvăluit cum s-au cunoscut, el neștiind că ea e persoană publică. „Ne-am cunoscut la teatru unde lucram amândoi. Eu lucram deja de vreo doi ani și jumătate când a venit Daniela acolo. (…) Eu nu știam cine e Daniela Nane, spre rușinea mea. Eu sunt pe pătrățica mea, pe muzica mea”, a spus el.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Imaginile sfâșietoare de la priveghiul lui Mircea Diaconu. Gestul zguduitor făcut de Diana Lupescu, soția îndurerată, la câpătâiul actorului. Când a văzut, Ioana Tufaru a mers direct la ea
Viva.ro
Imaginile sfâșietoare de la priveghiul lui Mircea Diaconu. Gestul zguduitor făcut de Diana Lupescu, soția îndurerată, la câpătâiul actorului. Când a văzut, Ioana Tufaru a mers direct la ea
Cine sunt și cu ce se ocupă copiii lui Mircea Diaconu. Fiica îi seamănă leit. Din păcate, actorul s-a stins cu un mare regret legat de Victor, fiul lui
Libertateapentrufemei.ro
Cine sunt și cu ce se ocupă copiii lui Mircea Diaconu. Fiica îi seamănă leit. Din păcate, actorul s-a stins cu un mare regret legat de Victor, fiul lui
Cristina Demetrescu știe ce zodii au noroc cu carul în următoarele 7 zile. Vine cea mai bună perioadă pentru acești nativi
FANATIK.RO
Cristina Demetrescu știe ce zodii au noroc cu carul în următoarele 7 zile. Vine cea mai bună perioadă pentru acești nativi
Vești excelente pentru artista noastră! După 3 ani de procese, a reușit să finalizeze divorțul. Primele declarații: „S-a terminat”
Elle.ro
Vești excelente pentru artista noastră! După 3 ani de procese, a reușit să finalizeze divorțul. Primele declarații: „S-a terminat”
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Influencerul Makaveli, audiat la poliție: "Mi-a fost drag de domnul Georgescu şi încă mi-e drag"
Observatornews.ro
Influencerul Makaveli, audiat la poliție: "Mi-a fost drag de domnul Georgescu şi încă mi-e drag"
Horoscop 16 decembrie 2024. Berbecii sunt tentați să regleze tot ce intră în sfera lor și au o responsabilitate față de tot ce îi înconjoară
HOROSCOP
Horoscop 16 decembrie 2024. Berbecii sunt tentați să regleze tot ce intră în sfera lor și au o responsabilitate față de tot ce îi înconjoară

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI