Speak și Adelina Pestrițu s-au despărțit în urmă cu mai bine de 5 ani, cu doar câteva zile înainte de ziua de naștere a artistului. La vremea respectivă, vedeta nu-i dăduse niciun mesaj fostului iubit. Invitat la podcastul lui Mihai Morar, Speak și-a amintit de relația pe care a avut-o cu Adelina Pestrițu. Cântărețul evită de fiecare dată să îi pronunțe numele fostei sale partenere.
„Am avut o perioadă în care am încercat să schimb un om. Mi-am dat seama că nu poți. Am încercat să evoluăm împreună și nu s-a putut. Cum te raportezi la oameni, cum te raportezi la viață, principiul fundamental de interacțiune, n-ai cum să le schimbi. Nu poți”, a explicat artistul.
El a recunoscut că la un moment dat a încercat să pară altă persoană, iar la interviuri renunțase la accentul său moldovenesc. „O singură dată am încercat să fiu altcineva. La început, când eram cu fata asta, în interviuri vorbeam fără accent (n.red.: moldovenesc), pentru că eu văzusem la televizor că nimeni nu vorbea cu accent”, a mai spus Speak.
De asemenea, artistul a dat de înțeles că Adelina Pestrițu ar fi încercat să-l schimbe atunci când erau împreună. „Da, fata din relația… (n.red.: a încercat să îl schimbe)”, a mărturisit Speak, completat de Morar, „bine-cunoscută”, relatează Unica.
„Deși nu s-a terminat cum trebuie între noi, mie mi-a adus cel mai mare plus din ultima perioadă pe parte de inteligență emoțională. Acum știu exact că nu ai cum să schimbi un om, că dragoste cu forța nu se poate, că nimeni nu-i perfect și multe alte chestii. Judec altfel lucrurile. M-a ajutat foarte mult, mult de tot. Căzăturile astea sunt bune pentru artiști, pentru că ai nevoie de niște trăiri. Căderile, eșecurile, sunt cheia succesului”, a continuat.
Speak: „Mi-am trăit viața prin prisma relației”
Despărțirea lor a avut loc cu puțin timp înainte de ziua de naștere a lui Speak. Artistul își aduce aminte că s-a trezit singur, fără nimeni în jurul său.
„Am împlinit 30 de ani singur, acasă. Nu m-a căutat nimeni (n.red.: în afara familiei) pentru că am renunțat la viața mea de dinainte, mi-am trăit viața prin prisma relației. Și, când s-a terminat, am rămas singur”, a mai declarat.
După această despărțire, Speak a recunoscut că a suferit, însă a reușit să treacă peste perioada dificilă.
„Pe moment, a fost ceva îngrozitor (n.red.: despărțirea), dar, după ce am început să-mi revin, mi-am dat seama că era bine. Ceea ce trăiesc acum… Doamne-ajută. Sunt două lumi diferite. Atât de marcat am fost. Se poate și așa? Păi cum?”, a adăugat.
După despărțirea de Adelina Pestrițu, Speak a întâlnit-o pe Ștefania, care la vremea respectivă avea 20 de ani. Cei doi sunt împreună de 5 ani, iar artistul a cerut-o în căsătorie la „Asia Express”. Speak și Ștefania își doresc să facă nunta, însă după ce se va termina cu pandemia, astfel încât să nu mai existe restricții.
Adelina Pestrițu s-a căsătorit cu Virgil Șteblea, bărbatul alături de care este foarte fericită. Cei doi au împreună o fetiță pe nume Zenaida Maria. Vedeta are familia pe care și-a dorit-o dintotdeauna alături de bărbatul care o iubește și care o susține necondiționat.