Adi Hădean a explicat că starea de rău a durat câteva săptămâni bune, până când a scos pepenele verde din meniu.

„Hai că-i aproape gata sezonul pepenilor. Și n-am zis nimic pe tema asta pentru că am vrut să fiu cât mai precis că nu vorbesc tâmpenii.

Plecând de la impresia că anul ăsta pepenii românești s-au dus dracului, impresie solidificată de faptul că am fost afectat digestiv mai bine de o lună.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Și nu ușor. Afectare care a încetat la o săptămână după ce am scos lubenița din meniu, am început să mă uit în stânga și-n dreapta, să văz dacă-s singurul în situația asta”, a transmis Adi Hădean pe Facebook.

După ce și-a dat seama că nu este singurul care are această problemă, Adi Hădean a primit, din partea unui laborator de analize, confirmarea că pepenii verzi, produși în România, ascund un adevărat pericol.

„Ba mai mult, un prieten cu mijloace. Adică are laborator de testare. Mi-a comunicat că-n pepenii românești testați de el a găsit de 30 de ori mai mulți nitrați decât e maxim admis legal”, a menționat bucătarul.

După această experientă neplăcută, Adi Hădean sugerează ca autoritătile să ia o măsură și să testeze toți pepenii care sunt puși la vânzare.

„Înțeleg că agricultura-i grea și că anul ăsta a fost unul teribil. Dar ani ca ăsta sau mai răi o să mai tot fie.

Și dacă ne batem joc de ce mâncăm, o să avem în plus și problema asta. Dacă aș fi statul român, n-aș mai autoriza nici o piață fără propriul laborator de testare.

Și dacă aș fi piață, n-aș lăsa pe nimeni să vândă otravă. Iubim produsul românesc. Mă tot ambalez să promovez ideea de ani buni”, a completat Adi Hădean, potrivit Fanatik.

Urmărește-ne pe Google News