Pe lângă cele șase garsoniere pe care le deține în Năvodari și pe care le oferă spre închiriere doritorilor pe perioada verii, Mihai Trăistariu și-a cumpărat și un apartament de lux în Mamaia Nord. A angajat un arhitect, care a lucrat la designul apartamentului.
„Vă povesteam că e într-un complex de lux, de 5 stele, cu piscine, magazine, spa, market, farmacie, fitness etc. Și e chiar în buza mării. Plus că se vede marea pe geam. 💜 Vă las câteva poze cu … design-ul la care ne-am gândit pentru interiorul apartamentului.
Am apelat la o firmă de design. Tot ce fac ei este … WOOOW ! Doamne ajută să iasă totul așa cum visez! Deocamdată… apartamentul va fi gata pentru turiști … undeva după 30 mai. Până atunci… lucrăm la el… Să arate… de 5 stele”, spunea în martie cântărețul.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6Spre marea sa dezamăgire, lucrările la apartament nu sunt gata, așa că nu îl poate oferi spre închiriere de la 1 iunie. „Eu am deschis de la 1 aprilie toate garsonierele, însă apartamentul cel nou, cel de lux, nu e gata! Mai durează… De exemplu, nu sunt yalele puse, vor fi yale electronice și tot blocul la ora aceasta nu are yale.
Mai au de lucru și la baie, lipsesc niște leduri de pe tavan și nici aerul condiționat nu e montat. Eu am comandat, toată mobila e venită, televizor, totul e luat, dar stau în depozit, zac acolo. Nu le iau de acolo, pentru că nu am cum să le pun. Nu dau sigur drumul la 1 iunie, cum îmi propusesem, dar undeva după 15 iunie sau cel târziu 1 iulie sper să fie gata totul, ca să pot primi turiști și aici, la lux. E păcat pentru că pierd bani frumoși”, a declarat Mihai Trăistariu pentru Click.
Cât costă o noapte de cazare în apartamentul de 5 stele
Acest apartament l-a costat pe artist 90.000 de euro, iar mobilierul – 15.000 de euro, după cum a spus cântărețul pentru Spynews, în aprilie. „De 1 mai și de Paște am toate apartamentele închiriate deja, eu deja am închiriate și pentru vară sferturi. Prețurile au rămas la fel ca anul trecut. Din ianuarie mi-am cumpărat și un apartament de lux, am împrumutat bani din bancă, am început ratele.
Ceea ce aveam erau apartamente de 3-4 stele, acum am unul de 5 stele, se mobilează, se lucrează la el, undeva de la 1 iunie va fi gata. Voi merge și pe lux anul acesta. Am 6 apartamente obișnuite și unul de lux să vedem cum funcționa, va fi 900 de lei pe noapte, are trei piscine, 10 magazine la parter, într-un bloc la buza mării, cu tot ce trebuie, sunt 1.000 de apartamente acolo, ai fitness, spa, tot ce vrei”.
Tot luna trecută el spunea că e în căutare și de o cameristă nouă, căci cea veche a demisionat. „În primul an am avut una, următorii doi am avut alta, iar acum iar a plecat. Au plecat pentru că sunt fete tinere și își caută de lucru, ea și-a găsit la un salon de înfrumusețare.
Mi-a zis că-i pare rău, deși ne înțelegeam bine, dar vrea ceva permanent, la mine e doar pe vară, trei luni. Nu le convine să stea acasă 9 luni, eu am deschis doar vara. Apartamentul de lux va fi deschis permanent, pe tot timpul anului”, a mai zis el pentru sursa citată.