„Este coșmarul oricărui actor. Cred că am avut două vise de-a lungul acestor ani, în care am visat că am uitat replica și m-am trezit cu niște bătăi de inimă absolut groaznice și cu o sperietură de am zis Slavă Cerului că visez”, a început povestirea actrița.
„O dată chiar mi s-a întâmplat la text în versuri, acolo a fost foarte dificil. Cred că eram obosită, nu eram nici la începutul spectacolului, pentru că în repetițiile generale uneori mai uiți, dar de aceea este sufleorul. Eram la Visul unei nopți de vară, la Sala Amfiteatru, unde sufleorul stătea în spate, într-o culisă, și era destul de greu să o auzi, era foarte greu. Deci am uitat, era un blank total.
Am stat o secundă, care a părut o oră pentru mine, mi-am schimbat mișcarea, m-am îndreptat către zona în care era sufleorul, m-am agitat puțin în mișcare, a spus o vorbă pe care nu am înțeles-o bine și apoi a venit dintr-odată replica. Nu a durat mai mult de 10 secunde, spectatorul a crezut că așa este scenariul, că așa e mișcarea, că așa trebuie să se ambaleze personajul. Vreau să spun că acele 10 secunde au însemnat pentru mine o oră și am avut după aceea senzația că s-a lungit spectacolul, că am greșit enorm.
Când am avut prima ieșire și m-am schimbat, am întrebat sufleorul: ce a fost acolo? Dar stai liniștită că ți-ai revenit, nu a durat. Cum 10 secunde? Că am avut senzația că am stat o oră fără replică. Deci așa mult se dilată timpul. Cred că e frica noastră a actorilor să nu uităm vorbele în scenă. Uneori e mai simplu când ai text în proză, pentru că acolo nu pierzi ideea și dacă nu spui exact cuvântul acela, poți să găsești un sinonim și să te duci mai departe”, a dezvăluit Monica Davidescu, care e mândră de cariera ei la Teatrul Național din Capitală.
„Am 24 de ani de când sunt cu acte și încă un an de când eram colaboratoare. Sunt 25 de ani pe care i-am petrecut aici la Teatrul Național cu multe lucruri minunate, cu emoții absolut fantastice, cu momente grele, momente de fericire”, a concluzionat ea.