„Ziceam că nu mai aterizăm, că ne vom muta în Portugalia. Ne-am simțit ca în Triunghiul Bermudelor cu acest avion. Nu mai pleca, nu apărea nicăieri, nici pe bordingurile de pe panourile din Lisabona. Părea oarecum un avion fantomă. După 24 de ore de așteptat, în care cursa s-a amânat, s-a anulat, s-au întâmplat tot felul de lucruri.
Problema a fost că noi nu știam dacă mai zburăm sau nu. Eram la finala mondială, am participat. Are loc o dată pe an. Este un concurs foarte important pentru noi, unde am luat locul întâi balet non-repertoar și locul doi la balet categoria de vârstă, la children, ne-am calificat și la contemporan pe locul șase, având în vedere că au fost doar în finală 140 de participanți din toate colțurile lumii.
Am stat, cum îți spuneam, în aeroport, vreo 6 ore la început, nu știam cum să facem, dacă să plecăm fără apă, fără nimic, nu ni s-a dat. Eram dincolo de controlul de securitate, dincolo de îmbarcare, doar așteptam să ne urcăm în avion, în față autobuzelor care trebuiau să ne ducă în avion”, a declarat Oana Ioniță la Antena Stars, potrivit Spynews.
„Nu am avut acces la toaletă, la mâncare, la nimic. Nu am primit niciun suport, nu știam ce se întâmplă. La final, la ora 10, trebuia să zburăm undeva pe la ora 6, la 10 seara, ni s-a comunicat că avionul, cursa noastră, din motive de securitate, și anume, probleme tehnice, probleme cu radarul de vreme, pentru că era stricat, nu am putut zbura.
Nu mai aveam cum să zburăm, dacă zborul a fost anulat. Ne-am găsit undeva un loc de cazare, nu știam dacă ne vor deconta, dar având în vedere că eram cu copiii, părinții erau îngrijorați. S-a sunat la ambasadă, am încercat tot felul de variante pe a ajunge cât mai repede și mai bine în țară”, a mai declarat Oana Ioniță pentru sursa citată.