Pasionată de călătorit, Oana Roman a profitat că fiica ei și a lui Marius Elisei are vacanță săptămâna următoare de la școală și vineri, 25 octombrie, cele două au plecat într-o escapadă în Cipru. Vedeta a apelat la o agenție de turism, care i-a rezervat biletele de avion, dar și cazarea la hotel.

Ajunse în Cipru, la hotel, Oana Roman s-a arătat dezamăgită, căci nu a primit camera pe care o plătise. A apelat la ajutorul agenției, care i-a făcut vedetei dreptate. „Agenția rezervase ce trebuia, doar că aici ne-au dat o cameră care nu se putea…

Din ce am înțeles de la alți români cu care ne-am întâlnit aici, se pare că este o practică să dea unora dintre români camerele de la parter care sunt pentru persoane cu dizabilități și care nu sunt la fel cu cele de sus, din păcate. Cei de la agenție s-au agitat și au făcut în așa fel încât să se rezolve problema, dar trebuie să aveți mare grijă când rezervați, să verificați și să spuneți că nu vreți cameră pentru persoane cu dizabilități.”, a povestit Oana Roman pe Instagram.


Oana Roman: „Serviciile scârțâie, personalul nu este ok, comunică foarte greu”

Totodată, vedeta s-a arătat și nemulțumită de personalul de la hotel și de lipsa de comunicare. Cu toate acestea, ea se va bucura de vacanță cu Isabela, în Cipru fiind acum o vreme însorită, peste 20 de grade.

„Într-un final am reușit să primim o cameră ok. S-a rezolvat problema, dar a început cu stângul totul și nu din cauza agenției, ci din cauza celor de aici. Pe scurt, serviciile scârțâie, personalul nu este ok, comunică foarte greu și nu au fost în stare măcar să își ceară scuze. Nu știu să vorbească, nu știu să comunice. Hotelul este ok dacă nimeriți camera potrivită”, a mai spus fiica lui Petre Roman.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

Fiica Oanei Roman muncește și are salariu la doar 10 ani

Oana Roman a împărtășit recent un detaliu emoționant despre fiica sa, Isabela, în vârstă de doar 10 ani, care deja își câștigă proprii bani prin colaborările realizate alături de mama ei. Isabela a început să lucreze în campaniile pe care Oana Roman le derulează pentru diverși clienți în mediul online, demonstrând o maturitate surprinzătoare la o vârstă atât de fragedă.

„Îşi pune bani deoparte pentru că şi câştigă bani. Nu am expus-o şi nici n-am implicat-o în campanii. Dar am avut un client care m-a întrebat dacă Isa vrea să facă parte din campanie. (…) A fost de acord. Are bugetul ei. Are salariu. Îşi pune bani deoparte”, ne-a declarat Oana Roman pentru unica.ro.

Un moment deosebit a avut loc la un vernisaj, unde Isabela și-a vândut propriile tablouri, iar 70% din banii obținuți i-a donat pentru a cumpăra haine și încălțăminte pentru copiii nevoiași dintr-un sat de lângă București. Gestul fiicei sale a emoționat-o profund pe Oana Roman, care a subliniat cât de importantă este educația corectă pe care i-a oferit-o fiicei sale.

Urmărește-ne pe Google News