Roxana Ciuhulescu a fost eliminată de la „Survivor România” în ediția din 24 ianuarie. Faimoasa nu a mai putut continua competiția din Republica Dominicană din cauza problemelor medicale la un picior. Imediat după ce prezentatorul Daniel Pavel a anunțat că ea părăsește competiția, vedeta și-a luat la revedere de la colegi.

A părăsit consiliul, iar acum a dezvăluit ce s-a întâmplat în culisele emisiunii. Nu s-a mai putut întâlni cu colegii ei, așa e regula show-ului. „Nu am crezut nicio clipă că voi pleca. Îmi bătuse Zmărăndescu obrazul că am luat imunitatea, deși eram accidentată. I-am spus că am câștigat imunitatea fiindcă sunt accidentată la genunchi, nu la partea superioară a corpului, pe care am folosit-o în proba de imunitate.

În fine, m-au scos la consiliu, din motive medicale. De multe ori, în concurs, aveam senzația că visez. Aveam momente când nu eram lucidă, din cauza foamei. Aveam amețeală, nu știam dacă e viață reală. În fine, am plecat din consiliul de eliminare, am ieșit și a venit o tipă, mi-a luat rucsacul. Eu mă dusesem chitită să îi las lui Robert niște șosete și un rucsac. Dar nu mai aveam voie să mă întâlnesc cu nimeni, să nu mai am niciun schimb de replici, ca să nu primesc niciun mesaj pentru acasă”, a spus ea la GSP Live.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

„M-au văzut, m-au luat de acolo și m-au dus într-o mașină, unde am așteptat o oră și jumătate până s-a terminat consiliul. O tipă mi-a pus în brațe 4 cutii de mâncare: orez cu carne, șnițel, salată. Am întrebat: pentru cine e, pentru toată echipa?

Mi-au răspuns că și-au imaginat că îmi e foame, deoarece am mâncat numai nucă de cocos și orez, toată perioada Survivor. Oricum, două zile am mâncat două linguri de orez, că nu puteam să mănânc mai mult. Mi-a zis medicul să nu mănânc. Să nu mă forțez. Slăbisem foarte tare, aproape 7 kg, ajunsesem să îmi bag toate hainele în pantaloni, ca să nu-mi cadă. Apoi, zi de zi, am simțit că mă umflu, că mă refac”, a mai declarat Roxana Ciuhulescu.

Roxana Ciuhulescu ar putea fi operată

Recent s-a aflat că Roxana Ciuhulescu are probleme grave la picior după „Survivor România”. A făcut toate analizele necesare, iar medicul a anunțat-o că e suspectă de ruptură de menisc. E posibil să fie supusă în perioada următoare unei intervenții chirurgicale. „De-abia mai calc! Ce pot să mai zic? Nu e bine deloc! Sunt suspectă de ruptură de menisc interior și exterior și se pare că am și lichid la picior! De altfel, mi-au scos lichid de la picior și medicii din Republica Dominicană.

Am fost la un medic ortoped renumit, cel mai bun de la noi, dânsul mi-a pus acest diagnostic. Acum aștept să iasă și rezultatul la RMN ca să văd dacă intru la operație. Sunt foarte îngrijorată că nu e deloc bine ce se întâmplă cu piciorul meu”, a declarat vedeta pentru Click.

 
 

Urmărește-ne pe Google News