Recent, blondina a vorbit despre o posibilă a doua sarcină, într-un interviu pentru Ciao.ro. Întrebată dacă își mai dorește încă un copil, prezentatoarea de la MasterChef a mărturisit că acest lucru îl lasă în voia lui Dumnezeu.
„Doar dacă vrea bunul Dumnezeu. Nici nu îndrăznesc să-i cer. Dacă e să se întâmple, se întâmplă și atunci îmbrățișez cu drag, dar așa nu pot să-mi fac astfel de planuri”, a mărturisit aceasta.
În cadrul interviului, Gina Pistol a mărturisit că nu își face planuri pentru anul viitor, însă își dorește doar sănătate pentru ea și cei dragi.
„Îmi doresc să fim cu toții sănătoși la minte, la trup și la suflet, că asta e cel mai important. În rest, nu pot decât să am rezoluții ce țin de mine, de felul în care voi reacționa la ce se întâmplă anul viitor. Așa nu-mi pun, pentru că pun presiune pe mine. Atât: să fim sănătoși.”, a mai spus ea.
Gina Pistol și Smiley, vacanță în Thailanda
Gina Pistol și Smiley au plănuit deja vacanța alături de fiica lor, pentru începutul anului viitor. Cei trei vor zbura în Asia chiar pe 1 ianuarie.
„Undeva în Asia, dar mai ieftin decât Thailanda. Andrei are obiceiul ăsta de dinainte să fim împreună. Într-adevăr face foarte bine la psihic pentru că a fost un an greu.
A fost și pentru noi cum a fost pentru toată lumea, un an ciudățel, așa aș spune. Abia așteptăm. E ca o gură de oxigen vacanța asta și petrecem și noi mai mult timp împreună toți trei, că ne-am desincronizat puțin anul ăsta”, a mai spus Gina Pistol.
Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!