Loredana Groza nu e singura artistă a familiei sale, fratele ei, Cristi, a cântat și el. Acum el scrie și poezii, îi calcă pe urme tatălui lor. Acestuia i-a plăcut însă și fotbalul, dar nu a urmat o carieră în acest sens.„Loredana a luat-o mai din timp, de la trei ani. Eu la cămin eram cu Lori la recitări și la cântece, iar în taberele unde mergeam participam la tot ce era posibil, muzică ușoară, populară, recitări, șah, eu la fotbal și veneam cu diplome, medalii și cupe mai mari sau mai micuțe, pe care scria Citius Altius Fortis.
Și uite așa am început să urcăm în perioada copilăriei cu aceste lucruri, care după aceea s-au maximizat. Mergeam și la Daciada, și la Cântarea României, unde eu am luat locul 3 cu grupul meu de umor, pantomimă și imitații, am fost la festivaluri de umor, la Râmnicu Vâlcea, unde era și dl Marin Moraru în juriu, am luat premiul tinereții, în 86”, a povestit Cristi Groza.
„Tata e cu creația, mama e cu muzica. În familia mamei sunt rapsozi. Avem și un văr care cântă muzică populară, George Palade, și se poate vedea și asemănarea lui cu Lori. Suntem o familie căreia îi place arta, și am inclus tot, începând cu muzica, indiferent de muzică. Dacă ai o anumită stare, asculți un gen, alteori altul, care poate unora nu le place. Avem microbul acesta artistic în noi pe care ni l-a format mama, iar tata a venit cu creația în completare. Mama la 20 de ani voia să participe la «Floarea din grădină», avea un caiețel de cântece, ar fi cântat «Țărăncuță, țărăncuță», dar, pentru că noi eram mici, nu a putut participa. Și s-a realizat prin Lori, iar eu, că nu am putut face fotbal, cred că mă voi realiza prin fiul meu, David”, a mai povestit el.
În ceea ce privește copilăria lor, Cristi Groza laudă legătura specială pe care a avut-o și o are în continuare cu sora lui. „Avem niște părinți foarte frumoși. Ei se trag de la țară, ca tot românul. Dar educația pe care ne-au inoculat-o se vede, nu am cuvinte să le mulțumesc pentru ce au făcut și fac pentru noi. Copilăria cu Lori a fost una foarte frumoasă, nu ne-am certat deloc și nici acum nu ne certăm. Stăteam afară cât voiam noi, chiar dacă părinții spuneau să venim la o anumită oră.
Aveam cheia de gât, iar dacă nu ajungeam la timp, întrebau părinții dacă ne-au văzut. Lori juca elasticul, eu jucam țurca, șah, tenis de masă. Și Lori juca și tenis de masă și era foarte bună, a mers la forumurile naționale care aveau loc atunci, chiar a luat și locul întâi. Suntem buni și pe latura sportivă, dar neafirmați, și pe latura artistică”, a mai zis acesta pentru Playtech.
Vasile Groza, tatăl Loredanei și al lui Cristi Groza, are 85 de ani și e poet.