Daniel Pavel a prezentat sezonul din 2021 al emisiunii „Survivor România”, show care era difuzat pe Kanal D. Acesta a avut contract cu Kanal D, însă după încheierea competiției el a fost liber. Anul trecut s-a aflat că acest show trece la Pro TV și odată cu el și prezentatorul.

Acesta a semnat un contract cu Pro TV. A apărut deja în mai multe emisiuni pentru a povesti despre actualul sezon al competiției din Republica Dominicană, a fost la „Vorbește lumea”, „La Măruță”, chiar și la „SuperStar România”. Pe 16 ianuarie, el va apărea chiar la „Survivor România” 2022, căci acest sezon începe.

Înainte, Daniel Pavel a fost invitat în podcastul „Acasă la Măruță”, după cum transmite protv.ro. Acolo, Cătălin Măruță a fost curios să afle dacă acesta are un salariu mai bun acum, la Pro TV, comparativ cu cel pe care îl primea de la Kanal D.

Cătălin Măruță l-a întrebat: „Ți-au dat salariu mai mare la PRO TV?”, iar Daniel Pavel a spus: „Am auzit niște chestii frumoase apropo de salariile de la PRO. Este un salariu super-satisfăcător. Eu rămân ce am fost, un romantic”, a fost răspunsul diplomat dat de Pavel, în podcastul transmis pe VOYO, potrivit fanatik.ro.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Daniel Pavel, despre „Survivor România” 2022

„Credeți-mă… nu sunteți 100% pregătiți pentru ce va urma la începutul anului viitor. Aștept, cu nerăbdare, luna ianuarie pentru a porni din nou la drum spre această aventură unicată și pentru a-i vedea pe curajoși pe traseu. 24 de concurenți unul și unul dau testul suprem – în Republica Dominicană. Un loc pe cât de spectaculos… pe atât de tensionat.

Am încredere că fiecare dintre ei a urmărit emisiunea, a înțeles ce presupune provocarea și s-a pregătit psihic pentru a face față competiției. Este pus la bătaie un singur premiu, de 100.000 de euro. La final, va exista un singur câștigător! Cine va fi acela? Fiți cu ochii pe noi! Mai multă aventură. Mai multă luptă. Mai mult spectacol: Ne revedem curând, doar pe PRO TV”, a spus prezentatorul emisiunii, Daniel Pavel, cu câteva săptămâni în urmă.

Când începe „Survivor România” 2022

S-a aflat și când „Survivor România” 2022 va fi difuzat la PRO TV. Premiera acestui sezon va avea loc duminică, 16 ianuarie, de la ora 20.00. Concursul va fi difuzat luni și marți, de la ora 20.30, pe același post.

Cine sunt concurenții sezonului 3 „Survivor România”

Echipa Faimoșilor

Din echipa Faimoșilor de la „Survivor România” 2022 fac parte: CRBL, Andreea Tonciu, Otilia Bilionera, TJ Miles, Emil Rengle, Xonia, Cătălin Zmărăndescu, Roxana Ciuhulescu, Robert Niță, Laura Ciurcanu, Radu Itu și Elena Chiriac, fostă concurentă de la „Ferma”. Cei 12 concurenți sunt pregătiți pentru cea mai mare provocare din Republica Dominicană.

Echipa Războinicilor

PRO TV anunță că din echipa Războinicilor de la „Survivor România” 2022 fac parte: Elena Matei – bucătar, Liviu Mihalca – dansator profesionist, Relu Pănescu – antreprenor, Ionuț Popa – antrenor personal, Alex Delea – barman, Ana Dobrovie – dansatoare, Blaze – vlogger, Angela Forero – medic veterinar, Alexandru Nedelcu – fotbalist, Ștefania Ștefan – online streamer, Alexandra Duli – manager și Ramona Crăciunescu – curier.

 
 

Urmărește-ne pe Google News