Într-una dintre primele ediții ale emisiunii, Giani Kiriță a ajuns la proba eliminatorie alături de Cristi Mitrea și Cornel Palade. Atunci, luptătorul MMA, Cristi Mitrea, a câștigat proba detașat. Giani Kiriță a rămas în urmă, declarând că este claustrofob
În acel moment, Cornel Palade s-a oprit și l-a așteptat pe fostul fotbalist să încheie proba înaintea sa. Actorul și-a dorit să plece acasă, renunțând la competiție.
„Eu plâng foarte rar, dar acum am plâns ca la un tată, mi-am adus aminte că eu nu am tată. Știu că și-a dorit să ajungă acasă și de asta a făcut-o.
Altfel plecam eu. Am câștigat un prieten, abia aștept să ne revedem acasă”, a spus atunci Giani Kiriță pentru Ego.
„În primul rând nu sunt dator față de nimeni. În al doilea rând, dacă am să fac ceva, o fac doar că vreau eu, dar o să fie la final, pentru că am pregătit ceva surprize înainte. E bine că am vorbit înainte de marea finală. E pregătit ceva și vreau să vedeți”, a spus Giani Kiriță în finala show-ului.