Întrebat care consideră că este cel mai slab luptător cunoscut din România, Andrei Stoica a răspuns fără să stea pe gânduri: Ionuț Iftimoaie.

„N-am nimic cu el, dar ce vrei? Acum stăm și noi, ne uităm în spate la performanțele luptătorilor, vedem cu ce promoții au semnat, în ce gale au luptat și după asta, ne dăm cu părerea. Nu am nimic cu el, e băiat de treabă, dar dacă îi luăm pe ăștia cunoscuți, care sunt puțini…”, a explicat el, notează protv.ro.

La aceeași rubrică, Andrei Stoica a mai răspuns la o întrebare, el a oferit un răspuns cu totul neașteptat. „Dacă ai putea să îi dai un pumn în față unei persoane din showbizul românesc, fără să știe că tu ai fost și fără să existe repercursiuni, cine ar fi?”, iar el a zis: „Dorian Popa”.

Luptătorul a oferit și câteva explicații. „Ieșisem de la Fermă (n.r. emisiunea de la Pro TV), ne întâlnisem la o spălătorie la un mall din Capitală, a venit la mine să facem un story în care să spună că mă apreciază. Ideea e că după ceva timp ne-am văzut la un eveniment monden și într-o toaletă tot din același mall, s-a făcut că nu mă vede. Pentru asta trebuie să îl pedepsesc și dacă pot să îi dau și un pumn în figură fără să știe că sunt eu…”, a mai declarat Andrei Popa în direct la Pro TV.

Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea
Recomandări
Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea

„Am fost un mare cuceritor până când am întâlnit-o pe ea”

Andra și Andrei Stoica formează un cuplu de aproape 16 ani. Aceștia au fost invitați în urmă cu luni de zile în emisiunea „Vorbește lumea”, unde au povestit despre cum a început povestea lor de dragoste.

Andra și Andrei Stoica formează unul dintre cele mai solide și longevive cupluri din showbizul românesc. S-au cunoscut la Balul Bobocilor, iar frații lor au fost cei care i-au ajutat să fie împreună. „Am fost odată un mare cuceritor până am întâlnit-o pe ea”, a spus Andrei Stoica la „Vorbește lumea”.

Soția campionului mondial SUPERKOMBAT a povestit cum a început totul între ei. Au început să vorbească pe rețelele de socializare, iar de atunci au trecut aproape 16 ani. „A fost ca în filme. Frații noștri au fost colegi de bancă în liceu și ei ne-au făcut lipeala! Eu eram în clasa a XII-a. Andrei era la facultate. Anul ăsta facem 16 ani. Ne-am cunoscut la balul bobocilor. A fost chimie din prima. Întâlnirea oficială a fost undeva la mall sau la film”, a povestit Andra.

Ce a spus luptătorul Andrei Stoica în direct la TV despre Dorian Popa: „S-a făcut că nu mă vede. Pentru asta trebuie să îl pedepsesc”
Despre mitul „conflictului milenar” dintre români și maghiari, cu istoricul Sorin Mitu: „Comparați ce au făcut unii cu ceilalți englezii și irlandezii sau evreii și arabii”
Recomandări
Despre mitul „conflictului milenar” dintre români și maghiari, cu istoricul Sorin Mitu: „Comparați ce au făcut unii cu ceilalți englezii și irlandezii sau evreii și arabii”

Andrei Stoica a explicat că la începutul relației i-a pus iubitei sale câteva condiții, pe care aceasta în timp nu le-a respectat. Cei doi au împreună trei copii, doi băieți și o fetiță. „Eu îmi doream o relație serioasă și am simțit din prima că e ea. (…)

I-am explicat cum trebuie să mă ia, că eu sunt un pic mai dificil. I-am explicat că trebuie să mă lase în pace, să nu mă cicălească, să nu fie excesiv de geloasă. I-am explicat că eu sunt sportiv, că plec în cantonamente. A încălcat toți termenii. (…) A încălcat un termen al contractului care m-a enervat rău de tot, dar a plătit prejudicii pentru asta. Eu am făcut primul pas spre împăcare”, a povestit Andrei Stoica.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Neti Sandu a dezvăluit care va fi cea mai avantajată zodie în 2025. Va fi anul de grație al acestor nativi
FANATIK.RO
Neti Sandu a dezvăluit care va fi cea mai avantajată zodie în 2025. Va fi anul de grație al acestor nativi
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Unica.ro
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Valuri record la mare, după trei zile de furtuni: 7,5 metri înălţime
Observatornews.ro
Valuri record la mare, după trei zile de furtuni: 7,5 metri înălţime
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc
HOROSCOP
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI