Din momentul în care a coborât din avion în Arabia Saudită a devenit clar că Melania Trump a învățat de la Michelle Obama, predecesoarea sa, cât de importantă este garderoba soției unui președinte. Ținuta ei neagră, semnată de Stella McCartney, semăna foarte mult cu hainele tradiționale purtate de femeile musulmane din regiune.

Odată ajunsă în Israel, Melania a purtat o ținută albă, o culoare considerată de evrei drept sacră și un simbol al purității și al păcii. La întâlnirea cu Papa a ales o ținută din dantelă,  având un voal pe cap. În următoarea zi, pentru Bruxelles a îmbrăcat  un costum de culoarea bronzului, realizat de un designer belgian, iar în Italia, atât la Roma, cât și în Sicilia, a optat pentru casa de modă italiană Dolce & Gabbana.

A fost clară strategia sa atunci când și-a făcut bagajele pentru acest tur de nouă zile, iar timpul petrecut adunând informații despre fiecare țară și cultură pe care o vizitau a dat roade. Au fost însă doi pași greșiți. Primul a fost faptul că nu și-a acoperit capul în Arabia Saudită, după ce soțul ei a criticat-o pe Michelle Obama pentru același gest, iar al doilea a fost sacoul de peste 51.000 de dolari pe care l-a purtat în Bruxelles și în Italia.

Dar dincolo de aceste greșeli, felul în care s-a prezentat prima doamnă a Statelor Unite spune foarte multe despre ea și despre cum interacționează cu soţul ei. Pentru o persoană care vorbește destul de puțin în public, limbajul non-verbal este extrem de important.

„Am urmărit-o cu mare interes când a coborât din Air Force One, de fiecare dată, și am văzut că cei doi au coborât ca parteneri. Ea a dat tot timpul impresia că este soție de președinte și este pe deplin pregătită pentru acest rol”, a spus, pentru CNN, Anita McBride, care a lucrat șef al personalului primei doamne Laura Bush la Casa Albă.

Melania Trump și-a realizat propriul program în cadrul turneului, anunțând printr-o declarație din partea Casei Albe că va avea vizite și evenimente independente de cele ale soțului ei. “Desigur, ca primă doamnă, în călătorii ca acestea, ea va merge și va face lucrurile pe cont propriu”, spune McBride. “Dar a mers atât de departe, încât  să le anunțe înainte de a pleca în turneu”.

În timpul turneului a vizitat două la spitalele pentru copii, unde a petrecut timp alături de cei mici, desenând și jucându-se, prezentând o parte plină de compasiune. “A ales clar și foarte atent ceea ce voia să facă și unde dorea să meargă în această călătorie, în concordanță cu tipurile de activități pe care le-a făcut acasă”, a mai spus McBride.

În acest turneu, Melania Trump a reușit să fure lumina reflectoarelor. A fost însă acel moment neașteptat din Israel, când a refuzat să îl ia de mână pe soțul ei. Gestul, care a devenit rapid viral, arată ce fel de femeie este și care este relația pe care o are cu soțul său.

“Pe covorul roșu se aflau patru persoane, soții Trump și soții Netanyahu. Trump a luat-o puțin înaintea soției sale și a încercat să o ia de mână, să-i impună ritmul lui și a soților Netanyahu, așa că a împins-o puțin, apoi și-a dat seama ce a făcut. Ea nu a apreciat gestul său și i-a arătat clar ce gândește despre asta. Nu-i este frică să-și afirme opinia în fața soțului ei”, a explicat fosta colaboratoare a Laurei Bush.

În continuarea călătoriei, cei doi soți s-au ținut de mână, iar vineri, pe contul ei de Twitter a fost postată o fotografie cu cei doi în timp ce admiră apusul în Sicilia.

Concluzia după primul turneu este că Melania Trump a arătat că intenționează să joace rolul de “primă doamnă cu normă întreagă”.

Citeşte şi:

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News