Când am ajuns acolo am realizat că nu avea nici o legătură cu ce văzusem în filme sau în documentare. Este sărăcie lucie, te sperie când vezi localnicii, foarte slabi, animalele la fel! Am fost cu un ghid, într-o excursie, și la un moment dat ne-a arătat vacile pe un câmp, care erau slabe ca niște câini maidanezi, te sperie ce vezi acolo!”, povestește Vlad Gherman.

 

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8
Vacanța din acest sezon a fost completată de un sejur de cinci zile în Barcelona, unde au mers pentru prima dată împreună.

“Anul ăsta, am fost în două locuri total diferite, dar frumoase amândouă! După ce n-am întors din Cuba, am plecat în Barcelona. Am vizitat o grămadă, cât am putut, oricum trebuie să ne mai întoarcem acolo! Am luat trabucuri, bineînțeles, din Cuba. Din Barcelona, am venit cu un bagaj plin numai cu suveniruri! Am luat de peste tot de pe unde am vizitat, cărți, scrumiere, ciocolată, magneți”, spune Vlad.
Imediat după vacanța de vară, Cristina Ciobănașu a revenit pe platourile de filmare pentru “Fructul oprit”, unde alături de colegii ei a început munca pentru cel de-al doilea sezon al serialului. Ea le promite telespectatorilor că vor avea parte de o mulțime de surprize. “Să se uite la sezonul 2, pentru că lucrurile se schimbă foarte mult, găsim noi relații, personaje noi, schimbări destul de mari în povestea fiecărui personaj. Dramă, comedie – acolo unde știți că o găsiți, la olteni, să ne amuze și să ne aducă zâmbetul pe buze. O să vedeți voi despre ce este vorba!“, spune Cristina despre cel noul sezon “Fructul oprit”, care va începe în curând la Antena 1.


Citește și: INVESTIGAȚIE EXCLUSIVĂ. Justiția s-a prins cum face Dragnea jr bani în vremea molimei. A redus efectivele de porci, a adus carcase și nu le-a mai plătit! Executat de instanță pentru „țeapa” de 1,5 milioane de lei  


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News