Duminică seară, de la 20.00, toate cele nouă echipe ce au acceptat aventura celui mai dur reality show continuă traseul de pe „Drumul Împăraților” în cea de-a doua etapă din Turcia. Și pentru că orice călătorie autentică presupune și practicarea celor mai cunoscute tradiții locale, vedetele sezonului 4 Asia Express vor fi provocate misiune după misiune să experimenteze cultura turcească. 

O primă probă de duminică seară îi va aduce pe concurenți în băile turcești, hammam, așa cum sunt ele cunoscute în lumea orientală. Deși complexul este folosit pentru cei ce vor să se relaxeze, concurenții vor intra într-o cursă contracronometru pentru a descoperi următorul indiciu ce este ascuns în interiorul săpunului. Coechipierii se vor spăla rând pe rând pentru a descoperi un mesaj important din partea Irinei Fodor, însă proba nu va fi ușoară pentru toți: „Connect-R nu se simțea prea bine acolo unde eram, a început să îl ia cu amețeală, mi-a spus că se simte rău din cauza căldurii”, a mărturisit Shift. Cum a decurs provocarea și de ce a fost nevoit Connect-R să își părăsească coechipierul în timpul probei, telespectatorii vor afla diseară, de la 20:00. 

asia-express-sezonul-4-2Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8
Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”
Recomandări
Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”

Tot pe parcursul acestei etape, cele nouă cupluri de vedete vor avea de îndeplinit și o serie de sarcini ce le vor părea imposibile: „Dacă eram singur nu terminam proba. Se agita! Îmi era frică să nu ridice vreun picior să mă arunce pe jos!”, va spune Francesco. Mai exact, această misiune îi va provoca pe concurenți să aibă grijă de câte o cămilă, să o împodobească, să o hrănească și mai apoi să consume specialitățile culinare pregătite de crescătorii săi. În Turcia, laptele și brânza de cămilă sunt considerate produse minune, motiv pentru care concurenții vor avea de înfruntat o nouă provocare gastronomică ce îi va scoate din zona de confort: „Părea prea frumos să ne ofere doar o tartă și un pahar de lapte. Gustul era ca fix ca mirosul. Mirosea tot a cămilă!”, vor spune concurenții. 

În cea de-a doua etapă de pe Drumul Împăraților cursa tensionată va continua în ritm alert, însă autostopul se va dovedi a fi, din nou, o mare provocare ce le va încetini parcursul: „Turcia e în lockdown în weekend. Nu era nicio mașină pe drum. Iar cei care sunt pe drum nu au voie să meargă pe distanțe lungi”. 

Cum vor depăși concurenții momentele pline de tensiune ale cursei, care vor fi cele două echipe ce obțin imunitatea în această etapă, dar și ce cupluri de vedete vor adjudeca amuletele de 1000 de euro, telespectatorii Antena 1 pot afla duminică, de la 20.00, și luni, marți și miercuri, de la 20.30, în cea mai nouă etapă Asia Express – Drumul Împăraților. 

Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal
Recomandări
Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal

Dacă te atrage această țară poți vedea o serie de curiozități despre Turcia!

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj: ”Cu banii ăștia, mai bine vilă pe malul mării, în Grecia”
FANATIK.RO
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj: ”Cu banii ăștia, mai bine vilă pe malul mării, în Grecia”
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Observatornews.ro
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI