Deea și Dinu Maxer, alături de cei doi copii ai lor, s-au bucurat de o vacanță în Turcia. Au avut parte de clipe frumoase acolo, în familie, însă la plecare s-au confruntat cu o problemă neașteptată care le-ar fi putut da planurile peste cap.
Chiar înainte de a porni spre destinația aleasă, Deea Maxer a primit un mesaj neașteptat. Soția lui Dinu Maxer a fost sunată de DSP, a fost anunțată că a fost depistată pozitiv pentru noul coronavirus și că va trebui să stea în carantină.
Acest lucru nu putea fi adevărat, în contextul în care artista se testase deja, iar rezultatul a fost unul negativ, scrie wowbiz.ro.
Cei doi soți au reușit însă să rezolve situația și au putut părăsi România. „Noroc că toți avem un băiat și s-a dat un telefon să putem compara cât mai repede, problema se rezolva, dar eu la 7 aveam avion. Cei de la DSP m-au pus să le dau e-mail-ul cu rezultatul, au comparat, iar laboratorul și-a cerut scuze că a fost o eroare…”, a declarat vedeta într-o emisiune de televiziune.
În vacanță, cei doi părinți s-au bucurat de soare, au stat la plajă și s-au jucat cu copiii lor. Pe rețelele de socializare și-au ținut fanii la curent cu tot ce fac, au postat regulat imagini.
Deea și Dinu Maxer sunt căsătoriți de 12 ani și au împreună doi copii, un băiețel și o fetiță. Recent, pentru prima oară, aceștia au recunoscut care este motivul pentru care pornesc certurile în familia lor.
„E foarte greu să picăm de acord pe un proiect. Noi ne certăm foarte mult din cauza muzicii și a proiectelor muzicale”, a afirmat Deea Maxer acum ceva vreme.