După zilele intense de filmări la MasterChef 2024, show-ul culinar de la Pro TV, Gina Pistol a plecat cu Smiley într-o vacanță de câteva zile în Cipru. Și artistul a avut o perioadă încărcată cu concerte și filmări, așa că avea nevoie de relaxare la soare.
Au ales Cipru ca destinație, unde temperaturile sunt ridicate în această perioadă. Pe rețelele de socializare, cântărețul a filmat mai multe momente din vacanță pentru fanii lor. „Bine v-am găsit la un nou dailytok din vacanța familiei Maria. De data aceasta am decis să dăm o fugă doar noi doi, până în Cipru, să mai prindem câteva zile cu soare”, s-a adresat el urmăritorilor.
Tot el a dezvăluit că s-au cazat la un hotel în apropiere de Limassol, acolo unde au avut parte de o întâmplare neașteptată. Alarma a pornit în miez de noapte, fiind nevoiți să iasă afară din hotel. „Ne-am trezit brusc de la alarma de incendiu, nu știam ce ni se întâmplă. Credeam că încă visăm”, a povestit Smiley.
„Haos nebun! Că nici nu înțelegeam ce zicea băiatul ăla în greacă. Gina, ia haltul pe tine, geanta cu bani și vedem noi ce și cum”, a adăugat cântărețul.
După câteva minute de confuzie totală, cei doi, împreună cu ceilalți turiști, au așteptat afară pentru a înțelege ce se întâmplă. „Nu vedeam nici fum, nici flăcări. După 5 minute, am fost anunțați că nu a fost neapărat o alarmă falsă. Doar că nu a fost de incendiu, ci de inundație”, a explicat el. După tot haosul, ei s-au retras în camera lor.
Cum se înțeleg Gina Pistol și Smiley după căsătorie
Gina Pistol a vorbit în paginile revistei VIVA! despre cum se descurcă acum cu Josephine, de când a revenit la show-ul de PRO TV dar și despre echilibrul într-o relație. „Pe lângă simțul umorului, consider că respectul și încrederea față de omul de lângă tine sunt esențiale. Să comunici, să nu lași lucurile nespuse în speranța că nu o să explodezi la un moment dat. Să fii dispus să faci și compromisuri, pentru că într-o relație sănătoasă nu faci doar ce vrei tu. Dacă tu vrei pizza, iar el vrea burger… ei bine, astazi mâncăm burger, mâine mâncăm pizza”, a declarat Gina Pistol pentru revista VIVA!
În cadrul interviului, Gina a spus și cine e optimistul în cuplu, cine vede mereu doar jumătatea plină a paharului și cine are tendința să dramatizeze, cine se panichează mai repede. „Nu pot să spun că îmi place să recunosc asta, dar clar eu sunt cea care dramatizează. Andrei este cel optimist, cu zâmbetul pe buze, care mă calmează pe mine când am momente de panică. Ne ajutăm reciproc cu sfaturi, afecțiune sau pur și simplu „un umăr pe care să plângem”, a mai spus Gina Pistol.