Întrebat cât de bogat intră în 2023, artistul a dezvăluit că nu credea vreodată că va ajunge la o asemenea bunăstare. „Îndeajuns de bogat încât să îi mulțumesc nespus Lui Dumnezeu și mai bogat decât credeam că voi fi la vârsta la care sunt și anume 34 de anișori”, a explicat cântărețul, care a vorbit și despre anul care aproape a trecut.
„Anul 2022 nu a fost un an rău pentru mine, încă nu am făcut bilanțul firmelor ca să văd un upgrade față de anul trecut, însă ce m-a deranjat la 2022, a fost un an poate nu prea plăcut pentru semenii mei și energia din atmosferă pentru mine contează foarte mult. Eu îmi doresc ca toată lumea să fie fericită, nu numai eu”, a mai spus el.
Dorian Popa a fost preocupat anul acesta de domeniul imobiliar, după ce a cumpărat mai multe terenuri în Domnești, lângă București, el a ridicat mai multe vile. Acum le mobilează și foarte curând proprietarii vor intra în posesia lor.
Cu 200.000 de euro a vinde o locuință, iar în complexul său a avut șase. O avere va câștiga în urma lor. „Matematica e simplă și cred că toată lumea o știe, cei care mai aruncă un ochi pe internet, sunt șase case a câte 200.000 de euro căsuța, înseamnă 1.200.000 de euro încasări după ce se vor fi vândut toate. Prețul nu se va modifica, eu am promis în fața lui Dumnezeu că aceste prime șase case vor costa 200.000 euro, într-adevăr se previzionează că prețurile vor exploda din primăvară, dar eu am o promisiune în față lui Dumnezeu și o voi respecta, ce se va întâmpla cu următoarele vom vedea, piața va dicta”, a spus cântărețul.
„Nu, mai sunt căsuțe de vânzare, dar obiectiv vorbind eu nici nu le-am pus încă public la vânzare, clienții mei sunt clienți care au auzit din gură în gură sau de la prieteni și au ajuns la mine prin prieteni, eu încă nu le-am pus oficial la vânzare, însă nu este un secret că piață imobiliară este ușor blocată și nu trebuie să mințim sau să ne fălim cu lucruri pe care nu le-am făcut. Căsuțe de vânzare mai sunt, s-au și vândut, și în momentul acesta piața imobiliară este în stand-by, eu voi mai construi dar nu acum, aștept să treacă iarna, este o iarnă incertă”, a mai adăugat el.
În privința averii sale, Dorian Popa nu crede că va ajunge miliardar. Crede însă că va strânge o avere de câteva zeci de milioane de euro. „ Eu dacă în viață asta trec de 15-20 de milioane de euro, îi mulțumesc lui Dumnezeu cu vârf și îndesat. Nu, eu miliardul nu, și oricum miliardul nu este pentru români, puțini români miliardari și ăia nu mai sunt români că sunt cu afaceri prin toată lumea.
Nu știu dacă a pregătit Doamne Doamne pentru mine așa ceva, și nu știu dacă îmi doresc. Oricum în prezent se întâmplă mai mult decât îmi doresc, și pentru asta îi sunt recunoscător Lui Dumnezeu”, a mai zis el pentru ciao.ro.
Cântărețul deține o casă de lux în Domnești, în care locuiește cu iubita, o garsonieră în București, dar și mai multe mașini. Curând, el va fi proprietarul unui Lamborghini de 290.000 de euro, în ianuarie intră în posesia lui.
„Câştig în jur de 40.000 de euro pe lună”
Invitat acum mai bine de un an în podcastul lui Cătălin Măruţă, interpretul a făcut dezvăluiri neașteptate despre veniturile sale lunare. „Sunt shaorma cu de toate. Sunt actor, cântăreţ şi vlogger. Dar cel mai bine mă simt pe YouTube, acolo sunt în elementul meu. Îmi place şi la concerte, le duc lipsa. Dar YouTube-ul e viaţa mea.
Trebuie să fiu cât mai natural, mai real. Câştig în jur de 40.000 de euro pe lună, acum în pandemie: 10.000-15.000 de pe Instagram şi în jur de 20.000-25.000 de euro de pe YouTube”, a mărturisit Dorian.
parpalache • 25.12.2022, 12:03
Pornind de la succesul-imobiliar-al numitului!Populația României scade-din cauza ca milioane de români,nu gasesc locuri de munca(nu din alea platite cu 1500 de...lei/lunar),iar pe de alta parte, se construiesc și se vând multe apartamente-in capitala și in celelalte orașe!Probabil ca cei plecați inca spera sa se intoarca!