Chiar dacă de-a lungul timpului au apărut numeroase zvonuri în presa internațională, potrivit cărora Angelina Jolie nu se înţelege prea bine cu Jane Pitt, realitatea pare să fie cu totul alta.
Angelina (37 ani) a fost surprinsă de nenumărate ori cu zâmbetul pe buze în compania socrilor săi, iar imaginile realizate de fotografi, ieri, în Beverly Hills, confirmă faptul că actrița are o relație normală cu mama iubitului ei, chiar dacă, potrivit unor speculaţii mai vechi, părinții lui Bill Pitt ar fi mai apropiaţi de Jennifer Aniston, fosta soţie a fiului lor.
Angelina Jolie şi Brad Pitt sunt împreună din 2004, când s-au cunoscut pe platourile de filmare ale peliculei „Mr. and Mrs. Smith”. Brad a divorţat de Jennifer Aniston în 2005, după patru ani şi jumătate de căsnicie, pentru a fi împreună cu Jolie.
Cei doi actori au împreună şase copii, trei adoptaţi – Maddox (10 ani) , Pax (8 ani) și Zahara (7 ani) – şi trei biologici – Shiloh (5 ani ) şi gemenii Knox şi Vivienne (3 ani și șapte luni).
Foto: Northfoto/ Hepta