“Într-o dimineață, Karl mi-a spus să-mi fac bagajele pentru că luam trenul de la Londra la Paris. Nici prin gând nu mi-ar fi trecut ce avea să se întâmple la destinație. A organizat în cel mai mare secret o ședință foto cu celebrul stilist Gabriel Fedeles, cel care le îmbracă frecvent și pe Kate Winslet, Monica Belucci sau Shakira. Fotograful este Florian Saez, iar machiajul a fost realizat de o româncă, make-up artist care lucrează la Londra, Adriana Bara. Complicele lui Karl a fost managerul meu, Claudiu Ciubotaru. Totul s-a întâmplat fără ca eu să bănuiesc nimic. Ținutele erau deja făcute de stilist, toate look-urile au fost concepute în avans. Am rămas surprinsă și pot spune că este cel mai inedit cadou de Crăciun pe care l-am primit până acum”, declară DJ Wanda.
Wanda este foarte încântată de fotografii și le va folosi în viitoarea campanie de extindere la Londra a business-ului său în industria tatuajelor. “Împreună cu Karl am decis să deschidem Wanda Tatoo și la Londra în primăvara anului viitor, iar aceste fotografii vor fi folosite pentru noul site, pentru cataloagele de promovare și chiar pentru un Billboard exterior ce va anunta salonul de tatuaje. Este un proiect la care muncim acum amândoi. Suntem în căutare de spații, facem actele și trebuie să obținem toate aprobările necesare”, mai spune Wanda.
DJ Wanda și Karl au o relație ce durează deja de câteva luni. Iubitul vedetei este australian, însă s-a mutat la Londra in urma cu 17 ani si a dezvoltat cu succes afaceri în domeniul constructiilor. DJ Wanda și Karl s-au cunoscut prin intermediul unor prieteni în urmă cu cinci luni, iar, de atunci, sunt de nedespărțit. “Karl este, foarte probabil, bărbatul pe care l-am căutat toată viața mea. Este dur și foarte sensibil în același timp, combinația perfectă pentru mine. Ne facem planuri de viitor împreună, iar el mă susține în tot ceea ce fac. Îmi dă sfaturi în ceea ce privește afacerea mea cu salonul de tatuaje și mă încurajează să extind business-ul și la Londra. Căutam acum un spațiu pentru ca Wanda Tatoo să existe și la Londra din primăvara anului viitor”, adaugă DJ Wanda.
Citește și