Alina Laufer a petrecut în spital șase săptămâni. Gemenii săi s-au născut prematur, așa că medicii au decis să îi țină sub observație. Perioada dificilă a trecut, bebelușii mănâncă acum din biberon și au putut fi luați acasă de părinții nerăbdători.

Ilan Laufer nu a putut să își țină în brațe copiii, nu a putut intra în spital, așa că externarea lor a fost o bucurie imensă. „Le-am făcut bebelușilor externarea și sunt foarte fericită că mergem, în sfârșit, la noi acasă! Eu credeam că plecăm pe la sfârșitul lui aprilie, dar uite că doamna doctor ne-a dat voie să mergem deja acasă, după 6 săptămâni și jumătate, aproape 7, de spitalizare! Gemenii sunt bine, iar sora lor abia așteaptă să îi întâlnească! Să nu mai spun de Ilan care nu i-a văzut deloc și nu mai poate. A făcut și cursuri de siguranță auto pentru bebeluși și este pregătit să își ia în serios mult așteptatul rol de tată!”, a spus Alina Laufer pentru click.ro.

Mămica a mai dezvăluit că fostul ei soț Jorge și fiica lor Karina au cumpărat un cadou special pentru fetița nou-născută: o pereche de cercei. Se pare că Alina Laufer se înțelege bine cu fostul soț, au rămas în relații de prietenie după separare.

” Jorge și Karina, fetița noastră, i-au cumpărat micuței prima pereche de cercei din viața ei și abia aștept să îi punem! Karina este și ea entuziasmată. Mă tot întreba când venim acasă! Aș fi putut să plec de vineri din spital, însă mie mi-a fost frică și am tot amânat momentul! Eu m-am recuperat! Sunt foarte ok, am avut tot timpul o stare de spirit bună și nu am plâns deloc în spital. M-am documentat despre copiii născuți prematur și știam exact care sunt riscurile și ce trebuie făcut. Am avut încredere în echipa de doctori de la Giulești și știam că totul trebuie să fie bine! Nu mai pot de dragul lor! Abia aștept să îi duc în camera lor superbă pe care le-am pregătit-o acasă!”, a mai adăugat Alina Laufer pentru aceeași sursă.

Urmărește-ne pe Google News