Ana Maria l-a lăudat pe Daniel Pavel nu doar pentru cariera lui, dar și pentru omul care e dincolo de camerele de filmat. „Este din punctul meu de vedere, pentru că, desigur, probabil că avem chimia noastră și așa ne-am găsit, este bărbatul pe care îl căutam. Este un om foarte cald, foarte atent, foarte romantic, deși poate unii nu ar spune asta, atent la detalii și foarte muncitor, foarte ambițios”, a spus vedeta.
În ceea ce privește sacrificiile pe care le-a făcut pentru relația lor, Ana Maria a explicat că ea a renunțat la jobul la firma la care lucra, pentru a porni pe calea afacerilor alături de Daniel Pavel.
„A fost să las jobul pe care îl aveam înainte și să mergem împreună pe calea antreprenoriatului. Pe lângă faptul că îmi păstrez cariera în domeniul juridic, avem și niște joburi împreună. Asta a însemnat să renunț la compania cu care colaboram înainte. Ăsta cred că a fost cel mai mare compromis până acum”, a zis iubita lui Daniel Pavel, care primește multe dovezi de iubire din partea acestuia.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4„Nu te aștepți niciodată. Daniel, când face surprize, sigur nu e cu o ocazie, nu e de Crăciun, nu e de Paște, nu e de Valentines Day, e out of the blue. De exemplu, îți aduce flori, cele mai surprinzătoare flori, nu cele care știe că îți plac, sunt cele care îi plac lui și pe care ajungi să le iubești pentru că îi plac lui”, a mai adăugat ea pentru Playtech.
Primele declarații despre posibilitatea de a deveni părinți
Daniel Pavel are un băiat, pe Antonio, dintr-o fostă relație. Se înțelege bine cu băiatul lui, și Ana Maria are o relație bună cu el. „Antonio este un băiat extrem de inteligent și probabil că am conectat imediat pentru că suntem cumva asemănători, cumva foarte deschiși la minte și mai apropiați ca vârstă, am cuplat imediat”, a spus Ana Maria Pop, care se vede mamă alături de Daniel Pavel.
„În viitorul apropiat cu siguranță da, îmi doresc asta. Nu e chestie de ceasul biologic, pentru că nu mi-am propus asta niciodată, însă când persoana de lângă tine e ceea ce trebuie, poate ajungi să te gândești și la asta”, a spus ea când a fost întrebată despre dorința de a avea copii.
Daniel Pavel, declarații despre băiatul lui
Daniel Pavel are o relație foarte apropiată cu fiul lui, Antoniu. Prezentatorul show-ului „Survivor România” a fost în vară plecat în vacanță cu băiatul lui, dar și cu fosta soție. Din vacanța lor nu a lipsit nici Ana Maria Pop. „Cea mai bună relație dintre lumile posibile aș spune. Pe undeva, Antoniu este un adolescent tipic din mediul internațional. Fluent în patru limbi, prinde din zbor expresii și sintagme din zonele de interes – limba aromână o simte deja după doar câteva săptămâni, dar își poate pierde rapid interesul pentru adulții care oricum nu știu nimic, nu pricep neam și sunt și băgăcioși. (zâmbește) Dacă adulții ăștia sunt și profi acri, e clar! Și așa și e, cadrul școlar e din ce în ce mai îngust pentru mințile lor scormonitoare, digitale și futuriste, și povestea e parcă și mai acută în Occident.
Am discutat mult pe drumurile vacanței recent încheiate și pasiunea lui pentru științele socio-umaniste plus prezența într-un pol de cunoaștere cum este Viena i-au definit o viziune preliminară despre lume și viață, extrem de interesantă. Altfel, este un copil încă, cu mama sa și cu mine, atenți la dezvoltarea lui emoțională, la echilibrele vârstei, la gradul de armonie și fericire pe care îl dorim pentru el. Anca, mama lui, este prezentă total pentru și lângă el, și Antoniu simte asta și crește armonios.
Fizic, deja are pofta de exercițiu ca rutină, testarea limitelor, artele marțiale și tot harnașamentul personalității unui viitor bărbat. Noi, părinții, și anumite trăsături de civilizație intrinseci Școlii Franceze, unde intră în ultimul an acum – începută la București, continuată la Viena, ajutăm la definitivarea sa ca individ modern, dar care nu-și uită deloc identitatea sa culturală de proveniență”, a povestit Daniel Pavel pentru revista VIVA!.