Noile măsuri privind organizarea activităților culturale cu public, anunțate de autorități, pe 14 mai, i-au determinat pe unii dintre organizatorii de concerte și festivaluri să anuleze sau să amâne evenimentele.

Reglementările susțin că activitățile culturale, artistice și de divertisment pot fi desfășurate în spații deschise cu participarea a cel mult 500 de persoane și cu asigurarea unei suprafețe minime de 2mp pentru fiecare persoană.

Organizatorii marilor festivaluri spun că aceste măsuri fac imposibilă organizarea evenimentelor și astfel se văd obligați să le anuleze sau să le amâne pentru la toamnă, când se așteaptă schimbarea acestor prevederi. 

Viitorul incert al festivalurilor Untold și Neversea

Unul dintre cele mai populare festivaluri de muzică din România, Untold, s-a aflat în centrul unor controverse în săptămâna care a trecut: s-a vehiculat ideea anulării festivalului în vara lui 2021.

După ce autoritățile au anunțat setul de reguli care trebuie respectate pentru organizarea evenimentelor publice, directorul de comunicare al festivalului a declarat că sunt șanse slabe ca acesta să aibă loc. „Noi nu renunțăm, facem tot ce ține de noi”, a adăugat Edy Chereji.

Ediția din 2021 a celui mai mare festival de muzică, organizat la Cluj-Napoca, ar trebui să aibă loc pe 5-8 august. Însă line-up-ul nu a fost anunțat încă, iar viitorul rămâne incert. Pe 19 mai, organizatorii au publicat, pe pagina oficială de Facebook: „Credem că împreună putem face magie și autoritățile ne dau speranța că după 1 august vor putea avea loc evenimente la scară largă. Vă vom da noi informații imediat ce avem o direcție clară din partea autorităților”.

Într-o situație similară se află și festivalul Neversea. Distracția de la malul Mării Negre va fi reprogramată, din 8-11 iulie, tot din cauza normelor de desfășurare a evenimentelor. Cel mai probabil, cea de-a patra ediție a festivalului va avea loc după 1 august, când organizatorii speră că măsurile se schimbă.

Aceștia subliniază că accesul la eveniment se face în baza certificatului de vaccinare anti-COVID, al unui test PCR negativ sau al unei dovezi că participantul are anticorpi pentru SARS-CoV-2.

„Găsirea unei noi date, reconfirmarea artiștilor, recalibrarea resurselor umane și a celor logistice sunt eforturile pe care organizatorii sunt dispuși să le facă, în speranța că autoritățile vor regândi normele propuse, în cel mai scurt timp”, se anunță în comunicatul organizatorilor Neversea. Cap de afiș al festivalului sunt formația Black Eyed Peas, Dimitri Vegas & Like Mike, Dub FX și Don Diablo.

Pentru că ediția Neversea de anul trecut a fost anulată, biletele achiziționate pot fi utilizate anul acesta sau pot fi rambursate în perioada 1 octombrie-31 decembrie 2021.

Festivalurile care s-au adaptat pandemiei

Summer Well a ajuns la cea de-a 10-a ediție și va avea loc anul acesta în perioada 13-16 august. Încă nu au fost anunțați artiștii care vor concerta pe Domeniul Știrbey din Buftea, însă doritorii își pot achiziționa deja bilete. 

Organizatorii anunță că cei care și-au cumpărat bilete la festivalul de anul trecut, care a fost anulat, au acces și la ediția aniversară din acest an. Pe pagina de Facebook a evenimentului s-au înscris deja peste 17.400 de oameni interesați sau care vor participa la Summer Well în 2021.

Cei cărora le place jazzul sunt așteptați la poalele Semenicului, la cea de-a 25-a ediție a festivalului de la Gărâna. Între 7 și 11 iulie, pe scena evenimentului vor urca, printre alții, Avishai Cohen, Lars Danielsson, Nils Petter Molvaer, Trygve Seim, Shri Sriram și David Helbock.

Organizatorii au anunțat, la sfârșitul lunii aprilie, că abonamentele disponibile au fost epuizate, însă biletele vor fi suplimentate dacă măsurile impuse de autorități se vor schimba și vor permite participarea unui număr mai mare de persoane. 

Jazz in the Park. Fotografie via pagina festivalului de Facebook

Și Jazz in the Park, un alt festival-simbol al Clujului, va avea loc anul acesta, dar după reguli noi. Organizatorii evenimentului spun că au extins zona de la Parcul Central la patru locuri principale din oraș: în Parcul Etnografic vor cânta lăutarii, la Iulius Parc va fi organizată o scenă dedicată artiștilor români și la Campus USAMV se va întinde un mare picnic. A patra locație urmează să fie hotărâtă în curând. Line-up-ul festivalului încă nu a fost anunțat, însă biletele pot fi deja achiziționate.

Unul dintre cele mai vechi festivaluri de rock din România – Posada Rock Festival – se va desfășura anul acesta în perioada 13-15 august, la Câmpulung Muscel. Vedeta festivalului este formația americană Skid Row, iar biletele sunt disponibile pe site-ul posadarock.com și pe iabilet.ro.

Anul trecut, festivalul ARTmania de la Sibiu a fost amânat pentru vara acestui an. Ca urmare, cea de-a 15-a ediție va fi mai lungă cu o zi: se va desfășura între 23 și 25 iulie.

Amon Amarth, Cult of Luna, My Dying Bride, Port Noir, Testament și The Vintage Caravan sunt formațiile care și-au confirmat participarea de anul trecut, dar lor li se vor alătura și alte nume, spun organizatorii.

Festivalul AWAKE s-a adaptat condițiilor de pandemie și a extins perioada de desfășurare pe toată perioada sezonului cald. AWAKE 2.0 – NOMAD EDITION va avea loc din 1 iunie până pe 30 septembrie și nu se va limita doar la Domeniul Teleki din Mureș, ci se va desfășura în București, Cluj-Napoca, Mureș, Iași și Constanța. Lista nu se va opri aici, însă, pentru că organizatorii și-au propus ca în fiecare weekend să desfășoare un eveniment într-un alt oraș. 

„Capacitatea noilor evenimente AWAKE va fi limitată, în acest moment festivalul bazându-se pe un scenariu ce va permite acomodarea între 1.000 și 3.000 de oameni pe zi în fiecare oraș”, au anunțat organizatorii, care, în curând, vor pune biletele la vânzare și vor anunța line-up-ul.

Iubitorii de muzică clasică pot participa la Festivalul Internațional „George Enescu”, care va avea loc în perioada 28 august-26 septembrie. Vor fi organizate evenimente atât la București, cât și în alte orașe mari din țară: Timișoara, Iași, Cluj-Napoca, Sibiu și Bacău.

Bucureștenilor li s-au pregătit și alte surprize muzicale: pe 6 și 7 august, va avea loc Festivalul Manelelor, la Arenele Romane. Evenimentul promite 13 ore de distracție, urmând ca în curând să fie anunțate prețul biletelor și artiștii care vor concerta. 

De asemenea, în 2021, debutează la București SAGA Festival, care se va desfășura între 10 și 12 septembrie 2021, avându-i invitați pe Timmy Trumpet, Tiësto, Carl Cox, Amelie Lens, NERVO și Alan Walker.

Ce concerte s-au anunțat pentru vara aceasta

Restricțiile impuse de pandemie nu au închis însă toate ușile spectacolelor. Există câteva concerte care au fost programate atât în București, cât și în marile orașe.

La Grădina Urbană din Capitală, de exemplu, vor avea loc o serie de evenimente muzicale. Luna aceasta vor cânta: taraful Marian Mexicanu & Neluță Neagu (21 mai), Nightlosers (22 mai), Jurjak, acustic (23 mai), Coma, light acustic (27 și 28 mai) și taraful de la Vărbilău (30 mai).

Au fost anunțate și concerte ale unor artiști români: pe 3 iunie, la Teatrul de vară „Mihai Eminescu” din București, Alexandra Ușurelu va cânta live albumul „Fata care chiar există”, iar pe 12 iunie, la Arenele Romane din București, Trooper va susține un concert aniversar, ce marchează 25 de ani de la înființarea formației.

Au fost programați și artiști din străinătate: pe 11 iulie, la Arenele Romane, va concerta artista LP, în deschiderea căreia va cânta trupa Moonlight Breakfast, iar pe 21 iulie, la Romexpo, ajunge trupa heavy metal Slipknot. 

Pasionații muzicilor nordice, au ocazia să asculte în concert trupa Wardruna, pe 13 iulie, la Arenele Romane.

Al Bano & Romina Power, vedetele toamnei

Renumitul pianist francez Richard Clayderman va concerta la toamnă în Iași și la București. Pe 27 septembrie, respectiv pe 28 septembrie, artistul își așteaptă publicul la Teatrul Național din Iași și la Ateneul Român.

Tot în toamna aceasta, va veni în România și cuplul Al Bano și Romina Power. Aceștia vor concerta la București – pe 11 noiembrie, la Sala Palatului – și la Cluj-Napoca – pe 13 noiembrie, la BT Arena –, ca parte a turneului „Live Tour 2021”, pe care l-au întrerupt anul trecut din cauza pandemiei.

Petrecerile care s-au mutat în calendarul anului 2022

Castelul Banffy din Bonțida nu va fi animat în această vară. Luni, pe 17 mai, organizatorii festivalului Electric Castle au anunțat că ediția din acest an se va amâna pentru 13-17 iulie 2022. Aceștia au dat asigurări că headlinerii ediției din acest an se păstrează – trupele Twenty one pilots, Gorillaz și Deftones au confirmat noile date.

Toate biletele rămân valabile pentru anul viitor. Vor exista și opțiuni pentru restituirea banilor pe bilete. Revenim cu mai multe detalii în curând.

Comunicat EC:

O decizie similară au luat și organizatorii celei de-a patra ediții a Open Air Blues Festival Brezoi, care fusese programată pentru perioada 19-24 iulie. Evenimentul a fost amânat pentru anul 2022, iar organizatorii au anunțat că biletele deja achiziționate vor rămâne valabile. Festivalul, care îi are cap de afiș pe Beth Hart, Eric Gales și Samantha Fish, a fost amânat și în vara lui 2020.

EC de Marius Maris. Fotografie via pagina de Facebook EC

În vara anului trecut, Fall in Love Festival se amâna pentru luna septembrie a lui 2021. Însă, până acum, nu au fost publicate detalii privind posibilitatea desfășurării evenimentului în toamna acestui an. Evenimentul de la Palatul Mogoșoaia a mai avut o singură ediție, în 2019, când headlineri au fost Liam Gallagher, Disclosure și Kaiser Chiefs.

Nici pe scena europeană nu se va cânta anul acesta

Rock Werchter, unul dintre cele mai populare festivaluri de muzică din Belgia, nu avea avea loc anul acesta, au anunțat organizatorii. Evenimentul a fost amânat pentru 30 iunie-3 iulie 2022, iar din line-up a fost anunțată deja formația Pearl Jam.

Werchter festival. Fotografia via pagina de Facebook a festivalului

Și Festivalul Sziget, care se desfășoară în luna august, în Budapesta, a fost amânat pentru 2022, la fel ca festivalul Primavera, din Barcelona. 

Nici reglementările din Marea Britanie nu permit organizarea Festivalului Glastonbury. Organizatorii au anunțat încă din ianuarie anularea ediției din acest an, însă pe 22 mai au organizat un concert care poate fi urmărit contracost online. În spectacolul de cinci ore vor cânta, printre alții, Coldplay, George Ezra, Michael Kiwanuka, Roisin Murphy.

Ce artiști vor urca totuși pe scenele din Europa în 2021

În vreme ce Rock Werchter a fost anulat, cel mai mare festival de muzică electronică din lume, Tomorrowland, se va desfășura în Boom, Belgia, între 27 și 29 august și între 3 și 5 septembrie. Accesul la festival se face în baza certificatului de vaccinare și prin testare rapidă la intrare. Line-up-ul urmează să fie anunțat, spun organizatorii.

Exist Festival. Fotografia via pagina de Facebook a festivalului

După un an în care au fost grav afectați de pandemia de COVID-19, spaniolii se vor distra, între 7 și 10 iulie, la Mad Cool, un festival care se organizează anual din 2016. La Madrid vor concerta The Killers, Twenty One Pilots, Deftones, Red Hot Chili Peppers și Mumford & Sons.

Și în Londra se anunță patru zile de distracție, la All Points East. Festivalul se desfășoară în perioada 27-30 august și îi are invitați pe Jamie xx, Foals, Bombay Bicycle Club și London Grammar.

Tot în Anglia, la Isle of Wight, între 16 și 19 septembrie, are loc un festival care aduce laolaltă numeroși interpreți consacrați: Liam Gallagher, Snow Patrol, David Guetta, Duran Duran, Tom Jones, Primal Scream și Razorlight.

Amatorii de muzică hip-hop și rap pot merge anul acesta în Portugalia, la Portimão, unde va avea loc Rolling Loud Portugal. Între 6 și 10 iulie, pe scena festivalului vor urca, alături de alți artiști, Cardi B și Wiz Khalifa.

În capitala Portugaliei, însă, se desfășoară, din 7 până în 10 iulie festivalul NOS Alive, care îi are headlineri pe The Strokes, Red Hot Chili Peppers, alt-J, The War on Drugs și Two Door Cinema Club.

Un alt mare festival care va avea loc este cel de la Novi Sad, Serbia. Exit Festival, ajuns la ediția aniversară cu numărul 20, se va desfășura între 8 și 11 iulie și îi are invitați pe David Guetta, Asaf Avidan și Paul van Dyk. Organizatorii le oferă participanților o promoție: cumperi patru bilete, pe al cincilea îl primești gratuit.

Cei care intenționează să-și achiziționeze un bilet de acces la unul dintre festivalurile din străinătate trebuie să-și organizeze excursia din timp. Prețurile biletelor de avion au crescut în ultima perioadă și programul companiilor de transport aerian este mai aglomerat, din cauza faptului că sunt mai puține zboruri decât înainte de pandemie, au explicat reprezentații agențiilor de voiaj pentru Libertatea.

 
 

Urmărește-ne pe Google News