Programul unui an de muncă încărcat se resimte acum la final, motiv pentru care familia Găinușă a decis să rămână în București și să petreacă în sânul familiei Sărbătorile de Iarnă.

Cei mici sunt cei mai încântați, pentru că au posibilitatea să împodobească bradului alături de părinții lor, care se vor ocupa personal ca lista lor de dorințe să ajungă la Moș Crăciun. Și, după cum umblă vorba, copiii lui Mihai Găinușp au fost foarte cuminți anul acesta, iar Moșul îi va răsplăti pe măsură, aducându-le cadouri generoase.
Nu-i așa că-s simpatici foc copiii lui Mihai Găinușă?

Urmărește-ne pe Google News