Cântăreaţa a postat pe contul ei de socializare un mesaj emoţionant, în care își anunță revenirea pe scena muzicală, cu o nouă piesă.

,,M-am trezit în zori și mi-am spus: Un om special nu îl recunoști după chip, ci după suflet… Cel fără suflet, nu are scrupule, nu are conștiința și nu se iubește nici măcar pe el…. cel cu suflet,cel bun,este întotdeauna frumos din cap pâna în picioare! Nu înceta niciodată sa crezi și să speri și oricâte probleme ai avea, Dumnezeu nu te lasă…. Îți va trimite suficientă forță peste a trece peste tot. Te uiţi în ochii copiilor și vezi VIAŢA! Nu uita să te rogi în fiecare zi pentru că nici Dumnezeu  nu uită să te trezească în fiecare dimineață.

Nu lăsa răutățile sau zgomotul celorlalți să sugrume vocea ta interioară,îngrijește-ți mai mult sufletul decât trupul pentru că doar sufletul este veșnic ci nu trupul!

Aminteste-ți că te ai născut ca sa trăiești frumos, liniștit, fără lacrimi și durere, fără oameni care nu te respecta și nu cunoaște sentimentul de iubire. Dacă vreodată te intrebi de ce Dumnezeu te face să treci prin lucruri grele, este pentru ca El știe că vei reuși!😊 Fruntea sus, curaj mult, zambetul pe buze și nu uita niciodată cine ești, sa nu lași oamenii sa te transforme.

Trăiește frumos, caută să însemni ceva bun și ia o de la început, ori de câte ori va trebui! Sunt multe femei care se vor regăsi în piesa pe care o voi lansa curând așa ca toate trăirile mele vor fi cântate chiar de mine! Am început cu primul vers și termin așa: Am învățat sa dansez cu durerea!”, a fost mesajul postat de Claudia în mediul virtual.

Și-a anunțat divorțul pe Facebook

Claudia a șocat pe toată lumea atunci când a decis să
anunțe în mediul virtual, divorțul de soțul ei, Gabi Bădălău.

„După atâta umilință, abuz
emoțional,infidelităti,lipsă de langă cei mai minunați copii, jigniri, minciuni…Renunț!
Renunț la viața falsă și tristă pe care am îndurat o într un an,cât într o
sută! ! Vreau să lupt,dar nu sunt singură ci cu Dumnezeu…lupt pentru cei mai
curați și sinceri oameni din viața mea (copiii mei)! Veți crește cu iubire și
liniște…restul nu contează! Atâta timp cât Dzeu ne da sănătate,le putem face
pe toate! M ați întrebat luni la rând de ce nu mai postez cu “sotul”…și-a
vândut sufletul pentru nimic și nu i-a păsat de nimeni și nimic, doar de
cruzime! Noapte binecuvântată tuturor!” este mesajul dureros postat de Claudia
Pătrășcanu, pe pagina ei de Facebook, în urmă cu doar câteva săptămâni.

 
 

Urmărește-ne pe Google News