În primele momente după ce a aterizat în România, Ionuţ Dolănescu a reacţionat la propunerea testării ADN a lui Ionuţ Petrescu, cel ce susţine că este fiul lui Ion Dolănescu.
„Mă surprinde, este omul care avea grijă de mormântul tatălui meu şi de care eu aveam grijă de el. Acum nu ştiu dacă suntem fraţi. Ideea cu ADN-ul, asta ne mai lipsea acum. După şapte ani de procese cu Dragoş trebuia să mai apară încă un frate. Vreau să vorbesc şi eu cu Ionuţ, aş vrea să mă consult şi cu familia puţin… Toţi apar la şapte ani după moartea tatălui meu. Nu prea mai am cuvinte acum, dar să vedem. Dacă e nevoie şi de test ADN, i-aş invita şi pe toţi ceilalţi. Sincer, mai bine frate cu Ionuţ Petrescu decât cu Dragoş din Costa Rica, care visează cai verzi pe pereţi. Sper că Ionuţ Petrescu e mai cu picioarele pe pământ”, a spus Ionuţ Dolănescu după ce a ajuns în România.