„M-am dat cu placa şi am căzut! În primă fază, am crezut că am doar o simplă problemă la glezna, nici prin cap nu îmi trecea că e atât de grav, de asta am mai tras de timp şi am încercat să mă recuperez fără o intervenţie chirurgicală! Din păcate, nu am reuşit şi tot am ajuns la operatie. S-a rupt fascia si pleaca tendonul la plimbare”, a declarat Victor Slav.
Cunoscutul prezentator a fost nevoit să-și pună o atelă și să meargă cu ajutorul cârjelor o bună perioadă de timp. Se pare că nu a fost deloc afectat de situația în care se află, având în vedere că vrea din nou pe pârtie.
„Sunt foarte fericit că mi-am luat echipament nou. Mi-am cumpărat placă, bootsi şi abia aştept să merg la munte. Am un grup de prieteni pasionaţi de snowboard-ing şi mi-au scris deja că ninge şi e cazul să facem o escapadă la munte. Va fi prima oară când mă voi urca pe placă, după accident. Sper să fie bine, dar oricum, ce se poate întâmpla? De rupt, s-a mai rupt, ştiu cum e. Până şi domnul doctor mi-a spus „La anu, domnul Slav, puteţi să vă urcaţi pe placă”. Iar dacă medicul a spus, cum pot eu să nu-l ascult? Omul mă înţelege, că el este schior împătimit”, a spus vedeta, potrivit wowbiz.ro.