„În ciuda faptului că nu a apărut în public alături de ei decât o singură dată, în urmă cu un an, atunci când s-a dus să îl viziteze la închisoare pe bărbatul său, legătura dintre Valentina și socrii este una perfectă. Au o relație foarte bună și atât mama, cât și tatăl lui Cristi o adoră pe frumoasa blondă”, au adăugat aceleași surse.
„Au preferat să nu se bage în căsnicia fiului lor cu Alina, dar, în realitate, nu au agreat-o, in special tatăl afaceristului”, au încheiat acestea.
Valentina Pelinel este un fost model care s-a bucurat de mare succes atât în țară, cât și în străinătate. Vedeta a fost căsătorită cu fostul politician Cristian Boureanu. În data de 12 septembrie, Valentina Pelinel s-a cununat civil cu omul de afaceri Cristi Borcea. Valentina Pelinel și Cristi Borcea au împreună un copil, Milan, care a venit pe lume în anul 2016. Cei doi urmează să devină din nou părinți, vedeta fiind însărcinată cu gemeni. Duminică, 30 septembrie, Valentina Pelinel și Cristi Borcea au făcut nunta în Ungaria.
Cristi Borcea a avut un mariaj cu Mihaela Borcea, cu care are trei copii: Patrick și gemenii Mihai Angelo și Antonia Melissa. După divorțul de Mihaela Borcea, omul de afaceri s-a însurat cu Alina Vidican, cu care are doi copii: Alexandru și Gloria. Cristi Borcea și Alina Vidican au divorțat la Constanța în anul 2016. Atunci, cei doi soți s-au prezentat la notar și au pus capăt mariajului început în 2011.