Dacă anul trecut petrecea în Beverly Hills la unul dintre cele mai exclusiviste restaurante din Los Angeles, anul acesta de ziua ei şi-a dorit linişte.
Claudia Pavel, alias Cream, a avut parte, pe 19 octombrie, de o aniversare altfel. Nu şi-a dorit să petreacă în club, nu a vrut să epateze, ci a simţit nevoia să facă o excursie spirituală, alături de băieţelul ei, Noah, mama şi sora ei, dar şi de două prietene.
Cântăreaţa a mers duminică la mormântul părintelui Arsenie Boca, pe care şi-a dorit de ceva timp să-l viziteze, a profitat de excursie şi s-a oprit să admire şi Biserica Sfântul Nicolae din Densuş din judeţul Hunedoara, una dintre cele mai vechi biserici de rit bizantin din România, construită în secolul al XIII-lea. Cream nu a ratat nici vizita la Cetatea Sarmizegetusa.
„Anul trecut de ziua mea am petrecut în Los Angeles, la Beverly Hills. Anul acesta, pentru că sunt în ţară, mi-am dorit o zi de naştere mai specială, aşa că alături de familia mea şi de două prietene am mers într-o mică excursie spirituală, la mormântul Părintelui Arsenie Boca. Ne-am oprit şi la Sarmizegetusa şi am vizitat şi Biserica Sfântul Nicolae din Densuş. Asta mi-am dorit de ziua mea. Să mă rog, să mă reculeg şi să mă încarc. A fost extraordinar şi m-am simţit foarte bine.”, a spus artista.