„Cea mai bună variantă a istoriei lui Vlad Țepeș”. Ce e adevăr și ficțiune în serialul „Mehmed vs Vlad”. Interviu cu istoricul consultant al producției de pe Netflix

Lansat la sfârșitul lunii decembrie 2022, serialul Netflix „Rise of Empires: Ottoman Mehmed vs Vlad” a ajuns în Top 10 în 14 țări, din România și Bulgaria, în Turcia, Emiratele Arabe Unite și Pakistan. 

Docudrama, care reunește actori români și turci, spune povestea istoriei lui Vlad Țepeș și a luptelor sale cu sultanul Mahomed al II-lea. Țepeș a domnit în Țara Românească în anii 1448, 1456-1462 și 1476, fiind asasinat la vârsta de 45 de ani.

Istoricul român Andrei Pogăciaș a făcut parte – alături de Mihai Hasan – din echipa de cercetători care oferă explicații în serial. Pasionat de istoria medievală, Andrei Pogăciaș este autorul mai multor articole despre celebrul voievod muntean, atât în publicații românești, cât și în cele străine. 

Într-un interviu pentru Libertatea, Andrei Pogăciaș vorbește despre contextul în care a domnit Vlad Țepeș și explică atât punctele forte, cât și erorile care s-au strecurat în serial. Istoricul consideră că producția Netflix este una dintre cele mai bune ecranizări ale poveștii lui Țepeș. 

Recomandări

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Alegeri prezidențiale: Marcel Ciolacu, George Simion și Mircea Geoană, pe primele 3 locuri

„Nu ne-a întrebat nimeni dacă o anumită scenă este în regulă sau nu”

Libertatea: În afară de discuțiile preliminare și interviul propriu-zis, tu și Mihai Hasan ați oferit și alt fel de consultanță echipei de producție?
Andrei Pogăciaș: După ce ne-am întors de la Istanbul, ne-au mai întrebat diferite chestiuni – de pildă, care e modul de adresare față de domn sau față de boieri, cum ar fi arătat echipamentele militare ale soldaților lui Vlad sau hainele boierilor munteni. Le-am trimis și ilustrații, realizate de Radu Oltean (grafician istoric, n.r.), cu cetatea Poienari și Târgoviște. Dar noi n-am avut nimic de-a face cu producția, adică nu ne-a întrebat nimeni dacă o anumită scenă este în regulă sau nu.

– Tu, cu un ochi critic și implicat fiind în proiect, cum ai văzut produsul final?
– Acum, nu că laud producția în care apar – există și aici foarte multe hibe și erori istorice – însă, per ansamblu, e cea mai bună variantă vizuală a istoriei lui Vlad Țepeș. 

Recomandări

Cum s-a produs atentatul cu bombă în care a fost ucis Ioan Crișan, omul de afaceri de la Arad. Detalii din ancheta procurorilor

În sfârșit, Vlad Țepeș ajunge cunoscut de toată lumea nu drept Dracula, ci drept voievodul medieval care s-a bătut al dracului de bine contra lui Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului. 

Andrei Pogăciaș, istoric:

– Cu ce comparăm? 
– În primul rând, cu tot felul de documentare, să le zicem așa, realizate de indivizi care n-au habar și nu intră în anumite detalii. Comparăm însă și cu filmele în care Vlad Țepeș este asociat cu Dracula, pentru că asta știu occidentalii despre el. Și, în sfârșit, comparăm cu filmul lui Doru Năstase, din 1979. Mulți zic că acel film e mult mai veridic, însă nu-i adevărat. Conține foarte multe basme istorice, care au tot fost băgate în mintea românilor. E pur și simplu un alt film propagandistic din perioada comunistă care îl prezintă pe sultan drept un psihopat, în vreme ce Vlad tinde, așa, spre sfințenie. De menționat însă că nici filmul din 1979, nici serialul ăsta nu sunt documentare. 

Țepeș: sângeros, energic și războinic

– Ți se pare o portretizare echilibrată a istoriei celor doi lideri?
– Să nu uităm că filmul e făcut de Netflix, nu de turci, cum au mai spus unii. Nu este o propagandă împotriva lui Vlad Țepeș, mai ales că este interpretat de un român – un actor foarte bun. În acest film apare varianta umană a lui Țepeș. E omul care știe că familia i-a fost masacrată de boieri și de aliații lor și știe că trebuie să-și păzească tronul foarte bine. 

Recomandări

România a ridicat de la sol două avioane F-16 după identificarea unor ținte aeriene pe radar în zona Braţului Chilia / Mesaj RO-Alert pentru locuitorii județului Tulcea

– Cum l-ai descrie pe Țepeș? E o figură excentrică, comparativ cu alți contemporani de-ai lui, sau se înscrie într-un tipar întâlnit în perioadă?
– Vlad Țepeș este sângeros, este energic, este războinic și vrea să se răzbune. Vrea să se impună, vrea să facă ordine în țară și în afară. Este un domn cu nimic mai prejos decât oricare altul din Evul Mediu. Față de Ștefan cel Mare, de exemplu, care și el era sângeros și în bătălii, și în căsăpirea boierilor. Au fost niște oameni ai timpului lor, când regulile erau altele, mentalitatea era alta. Nu-i așa o mare diferență între el și alți lideri din perioada aia, indiferent că sunt sultani otomani, că sunt arabi, ruși sau polonezi. Și dacă ne uităm în Franța sau Anglia, acolo se ardeau pe rug într-o veselie!

– Ce atrage la povestea lui e că utiliza practica trasului în țeapă atât de mult.
– Într-adevăr, Țepeș e cunoscut pentru trasul în țeapă, chestiune pe care n-o făcea la nivel de hobby, o făcea profesionist. Era o metodă foarte bună pentru ca oamenii să vadă justiția legitimă a domnului, și muntenii, dar și străini. 

Trasul în țeapă e o metodă cunoscută din Antichitate și este folosită și până la Țepeș, și după el, în tot spațiul central și est-european.

Andrei Pogăciaș, istoric:

De ce l-a provocat Vlad Țepeș pe Mahomed

– Care au fost rațiunile lui când s-a răsculat împotriva sultanului și a declarat război imperiului?
– Să nu uităm că Vlad Țepeș a fost, alături de fratele lui, Radu, ostatic de lux în Imperiul Otoman de la o vârstă fragedă. Asta însemna că ei învățau acolo și cum funcționează imperiul, armata imperiului, politica imperiului. 

N-au fost ținuți în lanțuri, în beciuri. Erau instruiți ca, la un moment dat, să devină domni loiali și utili Porții. Pentru că urmau să preia tronul unui stat vasal.

Andrei Pogăciaș, istoric:

Așadar, Țepeș știa destul de bine ce face. Tocmai de aceea face mai întâi curat în țară – chiar dacă asta face ca o bună parte din armata lui să dispară, fiindcă luptă împotriva unor boieri răsculați, chiar pretendenți la tron. Știa că armata cu care imperiul putea să vină la nord de Dunăre era redusă numeric – era o problemă asigurarea hranei soldaților, pe de altă parte, trebuiau păzite granițele, mai ales cele cu Persia, actualul Iran, care era dușman de moarte. Nu putea retrage trupe de la graniță. 

Și să nu uităm că Țara Românească era un teritoriu acoperit de păduri și mlaștini, cu drumuri puține, de-a lungul cărora erau câteva sate sau domenii boierești. Nu puteai să te împrăștii în țară cum voiai, trebuia să rămâi pe anumite rute ca să mergi spre Capitală. O campanie în Țara Românească era influențată, așadar, de logistica pe care puteai s-o pui la dispoziție. La cucerirea Constantinopolului au fost 300.000 de oameni. Aici nu se putea. Istoriografia spune că în Țara Românească ar fi fost 100.000-150.000 de otomani. Nici vorbă! Vorbim de sub 100.000!  

Ce avantaje aducea tactica pământului pârjolit

– Verdictul e că Țepeș nu era nebun. Dar puțin geniu militar?
– Cum am mai zis, era un tip căruia îi plăcea meseria armelor și-i plăcea să câștige. Tocmai pentru că știa foarte bine armata otomană și-a permis să-i atragă în Țara Românească. De ce a pierdut? Pentru că n-a luat în calcul unele lucruri. Armata lui nu era prea mare, iar unii boieri l-au trădat. N-aveau chef să se bată cu otomanii. O invazie însemna domenii boierești distruse. Sigur, însemna și tactica pământului pârjolit. Țara, în anul ăla cel puțin, devenea complet nefuncțională, era o gaură economică masivă. Or, oamenii ăștia trăiau din agricultură. 

Dar tactica a fost folosită cu mare succes de-a lungul istoriei noastre. Rolul câmpurilor aprinse nu era neapărat ca să ardă recoltele, ci aveau alte beneficii. Dacă era cald, sporeai căldura. Fumul care se ridica era înecăcios, nu puteai să treci prin el cu oameni, cu cai. Și în al treilea rând, fumul era un ecran foarte bun pentru trupele care se mișcau de cealaltă parte.

„Războiul biologic era folosit încă din Antichitate”

– Ce alte metode de atac mai folosea?
– Aveau o tactică de gherilă, cu atacuri scurte, mai ales cu arcași călare, care loveau rapid și se retrăgeau în pădure. Avem și acel atac de noapte (când Țepeș a intrat în tabăra otomană, cu scopul de a-l ucide pe sultan, n.r.) care, dacă ar fi reușit, ar fi schimbat istoria lumii. Însă atacul de noapte n-a fost unul. Cel prezentat e doar atacul final, atacul suprem. Au mai existat și înainte același gen de manevre: câte o trupă de călăreți venea și mai lansa niște săgeți, mai dădea foc la tabără. Existau tot felul de metode prin care să-i și omoare, să-i și zdruncine moral, să-i terorizeze.

– În film apare și o scenă în care Țepeș îi atacă pe otomani cu oameni bolnavi, trimiși în tabără. Așa s-a întâmplat?
– Am vorbit și cu Mihai Hasan și noi nu ne amintim să apară așa ceva în cronici. Eu le-am spus realizatorilor că în orice armată de mari dimensiuni apare molima. De obicei, molima vine cu armata otomană, cum s-a întâmplat cu trupele otomane care au venit în campanie în țările române sau la Belgrad, de pildă. Uneori apărea, desigur, dacă ajungeau într-o zonă de mlaștină, cu multe insecte, sau dacă duceau lipsă de apă potabilă curată. 

Scena cu leproșii care sunt trimiși în tabăra otomană e chiar foarte bună. Se foloseau astfel de metode – inclusiv cu hainele ciumaților sau cadavre de ciumați aruncate peste ziduri. 

Andrei Pogăciaș, istoric:

Războiul biologic de acest tip era folosit încă din Antichitate. Însă în ce îl privește pe Țepeș nu știm să fi stat lucrurile așa. Cred că e o licență de-ale realizatorilor, dar, da, s-ar fi putut întâmpla. 

Unde nu respectă serialul adevărul istoric

– Știu că și tu ai făcut reconstituire istorică. Cât e adevăr, cât e improvizație necesară și cât e ficțiune în serial?
– De pildă, hainele civile ale boierilor sunt OK – acei boieri care sunt luați la masă și masacrați. Apropo, nu sunt trași în țeapă decât câțiva – restul, cu familiile lor, sunt trimiși la Poienari ca să reconstruiască cetatea. În serial, sunt toți trași în țeapă. 

Unde e o problemă? La fel ca în alte producții occidentale – de exemplu, „Vikings” – hainele războinicilor sunt din piele, cu ținte și capse, de zici că e o adunare de rockeri motocicliști. Coifurile arcașilor care trag noaptea peste Dunăre nu prea sunt nici ele estice și de secol XV, dar să zicem că merge așa. Problema e că apar acele longbow-uri (arcuri mari, de aproape doi metri, n.r.), deși știm că în zonă erau folosite arcurile de tip mongol sau tătar, arcuri mai mici, precurbe și compozite, folosite mai ales de pe cal. Prin urmare, nu aveau cum să tragă peste Dunăre cu arcurile mici.

Problematică e și așezarea cetății Poienari. Cu toții știm că e pe un vârf de stâncă, or, în serial, e pusă pe un deal molcom, unde ajungi în plimbare.

Iar marea ficțiune e nevasta Anastasia, care nu a existat. A fost o licență, să-i zic așa, provenind dintr-o legendă locală, care spunea că nevasta lui Țepeș, asediată de turci, s-ar fi aruncat în valea Argeșului. Însă ea nu apare nicăieri în scripte.

Andrei Pogăciaș, istoric:

– Pasionații au sesizat și acel duel final între Țepeș și Mahomed.
– Se știe clar că cei doi nu s-au întâlnit în atacul de noapte. Sultanul nu dormea în cortul lui tocmai ca să scape de atentate. Și-n plus, o sursă spune că muntenii au ajuns, din greșeală, la cortul Marelui Vizir, nu la al sultanului. 

Se insistă destul de mult și pe încercările de asasinat din palatul imperial de la Constantinopol. Cu siguranță că Țepeș avea oamenii lui în palat, avea spioni și în Balcani. Fiecare tabără avea spioni în partea cealaltă – medici, comercianți, meșteșugari sau așa-ziși fugari. În plus, asasinarea fiului sultanului nu se întâmpla așa… Oamenii ăia nu intrau în camere după voia lor, existau niște gărzi la ușă tot timpul, poate că vreo două și în cameră cu el. Cred că partea asta despre încercările de asasinat putea fi mult redusă. Mai mult „docu” și mai puțin „drama”.

Copilăria la Poartă a lui Vlad, o necunoscută

– În film apar multe scene din copilăria lui Vlad Țepeș la Poartă. Cât de prieten era cu sultanul? Avem informațiile astea sau e ficțiune?
– Nu știm cât contact au avut Vlad și Radu cu Mahomed. Tehnic, ar fi trebuit să aibă, pentru că asta era ideea prizonieratului lor la Poartă: ca viitorul sultan să se cunoască cu viitorii săi vasali. 

Cred că e o variantă viabilă ca cei doi frați și Mahomed să fi fost în aceleași anturaje. Nu că se jucau împreună. Dar probabil mergeau la vânătoare împreună, erau învățați să scrie, să citească, să tragă cu arcul.

Andrei Pogăciaș, istoric:

Serialul reușește să aducă în fața noastră această relație de prietenie între cei trei într-un mod foarte frumos. Lucrul ăsta n-a fost exploatat de istoriografia românească până acum. La noi s-a mers pe ideea că Vlad și Radu erau frați, deci se înțelegeau bine – deși n-avem de unde să știm. Să ne gândim că și azi sunt familii în care frații nu-și mai vorbesc sau își dau în cap pentru lucruri mai mici decât tronul unei țări. Nu știm sigur, dar putem jongla cu niște variante de lucru. Cred că Radu își dorea la fel de mult să ajungă domn, pe tronul tatălui său și al bunicului său, Mircea cel Bătrân. Și cu siguranță Vlad știa de aceste gânduri ale fratelui său. 

Urmărește-ne pe Google News