Daniel a povestit cum și-a petrecut vacanța de vară și ce destinații a ales pentru a se relaxa. „Am avut trei destinații vara aceasta, toate trei de suflet și fiecare pentru câte ceva foarte specific: Corfu pentru apă, Sicilia pentru dragostea pentru filmul Godfather I (am văzut locațiile unde s-a filmat o parte din primul film al seriei), iar Londra pentru teatru, am văzut trei spectacole minunate. Și, da, m-am și relaxat în tot acest timp”, a declarat Daniel Nuță pentru Unica.

Daniel Nuță face eforturi să se mențină la același număr de kilograme, în primul rând pentru sănătate, și apoi pentru aspectul fizic. În urmă cu câțiva ani făcea sport de performanță, însă acum s-a limitat la alergarea în parc și antrenamentele la sală.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

„În liceu când aveam mai mult timp, într-adevăr făceam mai mult, ba chiar de performanță. Acum, încerc să găsesc acel timp să merg la sală sau la alergat în parc.

Am nevoie în primul rând pentru sănătatea mea. Nu mi-am propus niciodată să arăt ca Arnold Schwarzenegger în tinerețe (n.r. – râde), dar dacă va veni rolul, sunt de acord. Până atunci, doar mă mențin sănătos, la o greutate optimă și tot timpul gata și pentru o secvență de acțiune care necesită mai mult efort fizic”, a mai spus Daniel.

Pe lângă filmări, Daniel oferă și cursuri de actorie. El a dezvăluit ce provocări presupune munca pe care o face în prezent cu cei mici, dar și dacă îl încarcă sau îl consumă de energie.

„Descoperă odată cu ei lucruri noi despre mine, despre meserie și, bineînteles, oferă multă energie. O și consumă, nu vă faceți griji. E un schimb echitabil, iar când tragi linie la final, rămâne iubirea pe care o primești de la ei și zâmbetul pe buze că ceva fain s-a întâmplat”, a încheiat actorul.

Urmărește-ne pe Google News