În anii 2000, când i se zicea ”fata rea de cartier” sau ”cea mai fidelă fată” și era prezentă în toate topurile muzicale, cu piesele ”Tupeu de borfaș” și ”Tre să spun”. Însă, pentru Dana succesul de atunci a trecut, iar acum spune că nu se plânge de partea financiară, atât timp cât câștigă ca să își plătească facturile și să aibă grijă ce cele două fiice ale sale.
„Lumea nu prea mă cheamă la petreceri, toți zic: ”A, nu, Dana e scumpă, cântă pe bani mulți, n-o chemăm!”. Dar nu este deloc adevărat. Merg la zile de naștere, în casele oamenilor, și cânt și ”La mulți ani!” dacă vor pentru 100 de euro.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 3
Lumea nu mai are bani, dar, ca artist, dacă mergi, pe colo și pe colo, tot mai strângi. La spectacolele mari, la festivaluri, am un onorariu mai mare, firește, între 500 și 1.000 de euro, dar acolo poți negocia altfel, pentru că există un buget mare. Sunt fericită să cânt, să bucur oamenii, să fiu în lumina reflectoarelor”, a spus Dana pentru Impact.ro.
Recomandări
Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”
Dana Coteanu susține că sumele pe care le primește din drepturile de difuzare, de două ori pe an, sunt infime. Nicidecum un artist nu poate trăi din acești bani.
”Păi, din drepturile de difuzare mi-au venit, dintr-o parte vreo 75 de lei, dintr-alta, tot cam așa, am luat vreo 150 de lei, cu totul. Mai faci ceva cu ei. Acum umblu cu niște acte, ca să mai rezolv cu niște bani din aceste drepturi de difuzare”, a mai dezvăluit Dana Coteanu ”Marijuana” pentru sursa citată.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
FANATIK.RO
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții