Imediat după ce a încheiat anul școlar, Rareș Prisacariu și părinții lui au vizitat mai multe destinații inedite în România. Au fost la Cheile Bicazului, la Iași, la Piatra Neamț și în alte locații unde băiețelul a ținut neapărat să facă poze, ca să le arate și prietenilor și fanilor lui de pe rețelele de socializare.

Rareș Prisacariu, vacanță în Germania

Apoi, pentru el a urmat primul zbor cu avionul în Germania, la Munchen. Acolo, Rareș Prisacariu a mers la Legoland. „Prima zi la LEGOLAND a fost specială. Am luat harta și am pornit la drum entuziasmat, iar după câteva ore bune, am realizat că nu am reușit să parcurg nici jumătate din traseu. Totul este absolut minunat, de la machetele orașelor și obiectivelor mari din lume (construite din piese mici Lego), la activități variate, spectacole, parcuri de distracție și de aventură, animații, fabrica Lego, plimbări cu trenul, cu barca, și multe, multe altele.

Și, nu în ultimul rând, circuitul în mini orașul dedicat iubitorilor de mașini, care mi-a adus primul „permis de conducere”. Deși este foarte aglomerat, totul se desfășoară cu răbdare și foarte civilizat. Mâine, aventura la LEGOLAND continuă și abia aștept să văd ce alte surprize voi descoperi. Sunt fericit!🤗”, a scris el pe Facebook, fericit de experiența trăită.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

După experiența de la Legoland, Rareș Prisacariu și părinții lui au vizitat și orașul Munchen, unde au avut parte de alte experiențe. „Ultima zi la Munchen a fost minunată, cum de altfel au fost toate momentele pe care le-am petrecut în Germania în ultimele zile. Am vizitat Muzeul BMW, Stadionul Allianz Arena, Castelul Nymphemburg, Sealife și multe alte locuri impresionante. Am avut o vacanță frumoasă, am cunoscut oameni deosebiți și am adunat multe amintiri. Mă bucur că am împărtășit cu voi această călătorie și vă mulțumesc pentru mesajele frumoase pe care mi le-ați transmis”, a mai scris băiețelul pe Facebook.

Rareș Prisacariu e invitat la multe evenimente

Ulterior, la revenirea în România, Rareș Prisacariu a fost invitat la un festival de la Iași, unde a urcat pe scenă chiar alături de Dan Negru. „Așa a fost la INIMO, la Iași, alături de părintele Dan Damaschin, oameni minunați, un public extraordinar și vă mulțumesc tuturor pentru primire și dragoste! Vă iubesc și eu, din toată inima!”.

Cine e Rareș Prisacariu, câștigătorul „Românii au talent” 2023

Rareș Prisacariu e pasionat de citit și de recitat. „Mă numesc Rareș Prisacariu, am împlinit 7 ani și vin din leagănul culturii, de la Botoșani. Și vă invit pe toți cu mare drag la Botoșani, pe meleagurile sfinte ale lui Mihai Eminescu, la Ipotești. Până acum cred că am citit vreo 200 de cărți”, s-a prezentat micuțul în preselecțiile emisiunii „Românii au talent”.

Și a continuat: „Am citit de mic și am învățat cât de important este cititul, pentru că cititul te face din ce în ce mai înțelept. Autorul meu preferat e Mihai Eminescu. L-am descoperit prin genialitatea lui, prin poeziile lui, prin operele lui de artă. (…)

La «Românii au talent» nici nu visam să vin, mama m-a înscris și când am auzit seara că o să trec mai departe m-au trecut toți fiorii mei. Când o să văd atâta lume, juriul, o să mi se urce sângele la cap de bucurie”, a declarat Rareș, care a prezentat mai multe monologuri în emisiunea de la PRO TV.

 
 

Urmărește-ne pe Google News