În cea de-a zecea ediție a show-ului „Zaza Sing”, de la Antena 1, Paula Chirilă, Max Dragomir și Dorian Popa cântă și fac spectacol pe scena emisiunii în care doar versurile contează. Artiștii invitați la Antena 1 vor mima versuri, vor depăna amintiri și vor ține pasul cu glumele lui Vârciu și Flick.

Concurenții din această ediție sunt și ei cât se poate de simpatici: două studente, o solistă, un polițist criminalist sau amuzantul Alifie se vor întrece pe versuri pentru a ajunge în ultima probă de concurs. Maria, o studentă din București, va mărturisi că îi place să facă mereu ceva nou, așa că și-a propus să ia la rând emisiunile de la Antena 1 în calitate de concurentă. Nici Alifie nu e străin de camerele de filmat, pentru că și-a încercat norocul și la „Chefi la cuțite”: acum vrea să cânte, pentru că, spune el, „știu atâtea melodii, că pot să țin o nuntă singur. Sunt mai bun ca Humans, cred că au auzit de mine”, glumește acesta.

Ediția are și ceva sărbătoriți, astfel că urările de „la mulți ani” nu vor lipsi. Chiar în ziua filmării respective, Liviu Vârciu, care urmează să devină tătic pentru a doua oară, are un mesaj pentru fiica lui, Carmina, care își sărbătorea ziua de naștere. Iar cel de-al doilea sărbătorit, Ciprian din trupa Humans, are parte de o farsă de ziua lui, pusă la cale de Flick și Vârciu: albinuța Zaza nu-l va părăsi nicio clipă și va sta lipită de el pe tot parcursul zilei, spre disperarea artistului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News