În cea mai recentă editie a emisiunii „În culisele celebrității”, artista a vorbit despre pasiunea pe care o are pe lângă muzică.

„Eu sunt artist, așa sunt cunoscută pentru voi, însă mă ocup și de alte lucruri. Sunt pasionată de antreprenoriat și fac asta de mult timp. Am avut foarte multe produse lansate de mine și făcute de mine, iar în prezent mă ocup de două businessuri ale mele: lenjerie modelatoare și un sclipici de corp, produse foarte faine”, a spus Oana Radu, potrivit Spynews.

Oana Radu a dezvăluit că tot timpul când nu este pe scenă sau la evenimente se ocupă de postările în social media, de campanii PR.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

„De cele mai multe ori răspund mesajelor voastre de pe Instagram, atunci când cereți ajutor sau păreri, pentru că mi se pare că este nevoie de implicare din partea ta dacă vrei să funcționeze lucrurile”, mai spune vedeta.

Cine o ajută cu afacerea

Oana Radu a declarat recent cine este mâna ei dreaptă. „Momentan de aceste afaceri mă ocup doar eu. L-am cooptat și pe Șerban, pe care l-am implicat procentual în ceea ce fac, pentru că avem nevoie de un ajutor care să se implice cu adevărat și nu am vrut să mai creez alte datorii sau altceva. L-am luat mâna mea dreaptă, dar coletele propriu-zise momentan sunt făcute de mama mea.

Se întâmplă treaba asta la Craiova, acolo unde avem depozitul, și deocamdată se descurcă așa, destul de greu, pentru că sunt foarte multe comenzi. Pleacă mii de colete lunar și nu mai face față să le facă singură. Mamaie o ajută să le împacheteze și să facă totul”, a mai spus Oana Radu.

Urmărește-ne pe Google News