Actrița a terminat, în urmă cu o săptămână,  radioterapia care i-a fost impusă după ce a fost diagnosticată cu cancer, iar în curând urmează să facă o serie de teste pentru a afla dacă a învins sau nu boala. Până atunci, ea s-a gândit să-şi ocupe timpul cu fel de fel activităţi.

Aceasta și-a uimit fanii după ce a postat un filmuleț pe Instagram în care dansează, alături de antrenoarea sa, Neda Soderqvist,  pe o melodie a lui Missy Elliot și este foarte energică, demonstrând că deja se simte mult mai bune, fiind parcă altă persoană. Filmulețul este însoțit de textul: „Acesta este singurul mod în care să-ți petreci vinerea..Neda a venit cu o nouă rutină astăzi. Mi-a lăsat la dispoziție 20 de minute să o învăț”.

„Fata asta este eroina mea. Nu doar că ador să o torturez…oops, adică să o antrenez, dar în interiorul ei are o inimă foarte frumoasă și un suflet și mai remarcabil. Este o onoare să o numesc prietena mea”, a scris și antrenoarea actriței, într-un comentariul la postarea ei. Fanii actriței s-au arătat foarte încântați de schimbarea acesteia. „Ești o femeie atât de uimitoare și de puternică”, „Te iubesc! Să rămâi mereu la fel de determinantă și pozitivă”, „Parcă e altă persoană”, „Mă bucur să te vad dansând”, sunt doar câteva dintre comentariile internauțiilor.

Transformarea lui Shannen este într-adevăr uimitoare. În urmă cu o săptămână anunța pe Instagram vestea bună că a terminat tratamentul de chimioterapie, alături de un selfie cu ea, care o arată în pat, părând fragilă, palidă și obosită.„Ultima zi de chimioterapie. Epuizată. Acum am terminat cu chimio și radioterapia. Aștept testele. Aștept să văd dacă m-am vindecat sau nu. Aștept reconstrucția. Aștept”.

Actrița, în vârstă de 45 de ani, a fost diagnosticată cu cancer la sân în februarie 2015, iar în mai puțin de un an, tumoarea i s-a extins și în sistemul limfatic.

 

Urmărește-ne pe Google News