În cadrul unui interviu pentru emisiunea „Exclusiv VIP” moderată de Cristi Brancu la Prima TV, Mircea Solcanu a povestit cu se ocupă după ce s-a retras din televiziune. Fostul prezentator TV se pregătește acum să devină actor, iar primul spectacol îl va avea în luna iunie a acestui an.
„Studiez, mă pregătesc de licență în arta actorului. (…) Nu am mai făcut absolut nimic (n.r. – după ce s-a retras din televiziune). Fac această licență pentru că un mare actor, care nu mai e printre noi, mi-a zis că de ce nu mă duc la teatru fiindcă am talent. Iar într-o bună zi m-am gândit că aș putea încerca și asta. Deja repet la spectacolul de licență. În luna iunie vom avea 5 reprezentații ale piesei, este o comedie foarte interesantă, scrisă în anii 60, dar foarte actuală”, a declarat Mircea Solcanu la Prima TV, relatează Click!.
El a avut probleme de sănătate și a fost operat pe creier în urmă cu 12 ani. Fostul coleg al lui Cabral spune că pe internet sunt titluri că el s-a stins din viață. „Dacă intri pe Google și cauți Mircea Solcanu următoarea căutare este a murit. Nu, n-am murit. Sau… pot să spun că pentru unii am murit. Încă n-am murit”.
Mircea Solcanu a confirmat faptul că trăiește dintr-o pensie de handicap, iar după toți anii de muncă el a mai primit 80 de lei în plus. „Nu îmi e dor de nimic. Fiecare experiență trebuie luată ca atare. (…) Este perfect adevărată informația că trăiesc dintr-o pensie de handicap, dar nu numai pensia mea e mică. Este a tuturor persoanelor cu handicap și cu incapacitate totală de muncă. După toți anii lucrați peste tot mi s-au adăugat la pensie 80 de lei. 80 de lei iau pentru toți anii lucrați. O sumă minunată, ce să spun”, a spus fostul prezentator TV în cadrul emisiunii.
„Aveam o datorie la ANAF, deci am o poprire din pensie”
Mircea Solcanu a dezvăluit că are datorii la ANAF, iar din pensia de handicap îi sunt opriți 100 lei. Astfel că, lunar, în buzunarul lui ajung doar 780 de lei.
„Îi îndemn pe colegii jurnaliști să se mai ducă pe la Casa de Pensii, să se uite bine ce contracte semnează și în ce condiții pentru că, la un moment dat, pensia nu iartă pe nimeni. Am mai lucrat prin anumite locuri și nu apare că am lucrat, dar nu de la trusturile de presă unde am fost angajat. De acolo îmi vin cei 80 de lei. Au mai fost locuri de muncă unde oamenii nu au declarat. Situația mea cred că poate fi o lecție pentru toți colegii mei. Când ești jurnalist ți se pare că faci o chestie foarte mișto și nu îți mai pasă de aspecte legate strict de viața ta. Pensia mea e de 880 de lei. Iar din acești bani aveam o datorie la ANAF, deci am o poprire de 100 ron. Mă descurc cu greu, nu pot să spun că dansez într-un picior. Exact ca celelalte persoane cu handicap și dizabilități. La toți ni-i greu! Mă gândesc că, dacă ceilalți se descurcă, trebuie să mă descurc și eu, n-am ce să fac”, a mai declarat Mircea Solcanu în emisiune.
După ce a dispărut de pe micul ecran, fostul prezentator este complet schimbat. Și-a lăsat părul lung și este mult mai serios ca-n anii în care făcea spectacol în televiziune.