Vedeta le prezintă fanilor din mediul online diverse ținute, iar recent a recunoscut că renunță ușor la piesele vestimentare pe care nu le mai poartă. Chiar dacă nu a împrumutat nicio haină de la mama sau bunica ei, vedeta a punctat că povestea este alta atunci când vine vorba despre bijuterii.
„M-ai prins aici! Dau toate hainele pe care nu le mai port! Las o parte să văd dacă mă răzgândesc sau revine moda. Dacă un sezon nu le-am mai purtat, dau tot!
M-am obișnuit să dau! Mă despărțeam destul de greu de haine, dar am spus că materialele se strică chiar și atunci când le ții în șifonier. Poate le presezi prea mult, iar lâna nu mai este lână, cașmirul nu mai este cașmir!
Am zis că se pot bucura nepoatele mele de ele sau le duc la punctele de colectare pentru copiii care nu au posibilități. Bineînțeles, nu duc pantofi cu tot sau genți! Poșetele le ofer nepoatelor care au crescut, au 12 și 14 ani. Nu am nicio piesă de care spui tu!
Recunosc că nici de la mama sau bunica nu am, deși șifonierul lor este plin, abia se închide! Nu mă tentează să iau ceva! Materialele se uzează în timp!”, a declarat Simona Țăranu pentru Ego.
De asemenea, Simona Țăranu a adunat câteva bijuterii de la mama și bunica sa, iar aceste obiecte nu sunt făcute din material scumpe, însă au valoare sentimentală.
„Aici e altceva! Am bijuterii pe care le port de la bunica mea, nu au nicio valoare. Sunt din materiale modeste, banale, dar nu s-au degradat în timp! Înainte se făceau altfel bijuteriile, erau de altă calitate, acum nu se mai pune preț pe asta!
Într-adevăr, am bijuterii care nu au nicio valoare. Ele au valoare sentimentală, sunt de la bunica sau de la mama! Am intrat și în șifonier, dar nu mi-am ales nimic! La bunica mă descurajează și mirosul de naftalină, ca să fiu sinceră!”, a mai adăugat Simona pentru sursa citată.