Înainte de fi într-o relație cu George Burcea, Viviana Sposub și-a făcut debutul în televiziune în rolul de prezentatoare meteo, în cadrul Observatorului de la Antena 1. Ulterior, ea a semnat un nou contract cu PRO TV, unde a făcut parte din echipa „Vorbește lumea” și a participat la emisiunea „Ferma”, unde s-a și îndrăgostit de fostul soț al Andreei Bălan.
După ce a terminat cu show-ul de la PRO TV, bruneta a participat la „Bravo, ai stil!”, unde a ajuns până în finală, dar nu a fost ea marea câștigătoare. În tot acest timp, George Burcea a susținut-o din umbră și chiar s-a implicat în momentele ei pe care le avea în emisiunea de la Kanal D.
Viviana Sposub a primit apoi o propunere de nerefuzat și a prezentat matinalul de la Kanal D alături de Bursucu și George Tănase. Acest proiect a durat doar câteva luni, iar vedeta a plecat în Statele Unite ale Americii alături de iubitul ei, unde spera să cucerească Hollywood-ul. George Burcea a avut mai multe proiecte în America, după ce a apărut în serialul de pe Netflix „Wednesday”.
Ruptura dintre ei s-a produs chiar atunci când au decis să se mute înapoi în România. Potrivit informațiilor apărute în presă, Viviana Sposub și-ar fin dorit să rămână în continuare în SUA, în timp ce George Burcea își dorea să se întoarcă acasă și să își vadă cele două fetițe, Ella și Clara, din căsnicia cu Andreea Bălan.
De când nu mai este într-o relație cu actorul, fosta prezentatoare de la Kanal D și-a găsit noi ocupații. Viviana Sposub a început să meargă din nou la sală și este mult mai preocupată acum de aspectul ei fizic. „Iubesc să vin la sală! Cât sunt aici nu mă mai gândesc la nicio problemă și mă concentrez doar pe exerciții”, a scris ea pe Instagram.
Recent, Viviana Sposub a fost la Piatra Neamț, acolo unde a prezentat o nuntă. „Am fost invitată la o nuntă specială în Moldova! Dragul meu prieten, Dan Bursuc, a fost naș!”, a anunțat fosta iubită a lui George Burcea. Se pare că aceasta merge acum să prezinte evenimente și se ocupă și de campanii în mediul online.
Viviana Sposub și George Burcea s-au despărțit
Viviana Sposub și George Burcea s-au despărțit după 3 ani de relație. Pe Instagram, prezentatoarea a postat un mesaj în care confirmă despărțirea de actor, ținând să precizeze că își dorește discreție în continuare.
„Viața nu se întâmplă așa cum ne așteptăm noi. Ne surprinde în fiecare clipă și ne oferă experiențe menite să ne dezvolte. Eu și George nu mai formăm un cuplu. Suntem recunoscători pentru tot ce am trăit împreună. Vă mulțumim că ne-ați fost alături pe parcursul celor 3 ani. E o perioadă în care ne dorim discreție și intimitate”, a scris Viviana Sposub pe Instagram.
barbinta • 09.08.2023, 06:33
Habar nu am de ce îmi pierd timpul citind știri despre astfel de persoane...Este inutil