Deși fiecare dintre cei patru jurați de la Vocea României ar fi trebuit să aibă în echipă, după audițiile pe nevăzute, câte 14 concurenți, conform unei reguli noi jurații au mai putut avea câte un concurent chiar dacă și-au completat echipa, lucru care s-a întâmplat cu Smiley.

Tudor Chirilă a vreut și el să mai aibă un membru în echipa sa, astfel că s-a întors la o concurentă pe nume Teodora Stoica. Și nu a vrut să fie singur în luptă, ci le-a determinat și pe Andra și Irina Rimes, care își completaseră și ele echipele, să facă la fel.

„Vrei să știi ce se întâmplă? În show-ul acesta, un băiat s-a întors o dată, deși avea echipa compeltă. Al doilea sunt eu. Smiley are 15 concurenți, noi avem 14. Puteam să o fac singur, dar le-am văzut pe fetele astea că bălesc și am zis să avem o luptă în trei”, i-a explicat Tudor Chirilă concurentei.
„Mie de ce nu mi-ai zis să mă întorc?”, a întrebat Smiley.
„Ar fi fost culmea să ai 16 concurenți, ar fi fost culmea”, i-a răspuns Tudor Chirilă.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7
Teodora a avut de ales dintre cei trei jurați și a optat pentru Tudor Chirilă.

„Mă așteptam ca Tudor să aibă o reacție”, a spus Smiley.
„E o responsabilitate suplimentară pe care am primit-o cu zâmbetul pe buze”, a afirmat Tudor Chirilă.

Astfel, potrivit noii reguli de la Vocea României, Tudor Chirilă și Smiley sunt singurii anternori care, la duelurile dintre concurenți, vor avea un duel cu trei membri în loc de doi.

Citește și: INVESTIGAȚIE EXCLUSIVĂ/ ZIDUL NEÎNCREDERII: Vreme de 6 luni, fetița de 5 ani a povestit că e agresată sexual de tată, dar a fost crezută abia când a început să deseneze. Judecătorii l-au găsit vinovat, dar nu i-au dat nici o zi de închisoare!

 

Urmărește-ne pe Google News