În urmă cu ceva timp, Edan a luat decizia de a se muta în casa tatălui său și să locuiască împreună cu acesta și cu soția lui, Maria. Vica Blochina a suferit enorm când a auzit că fiul ei vrea să se mute cu Victor Pițurcă. În vârstă de 17 ani, adolescentul nu vrea să fie expus în mediul online de către mama sa, astfel că i-a interzis să posteze fotografii cu el pe rețelele de socializare.
„Perioada cea mai grea noi am depășit-o, suntem foarte bine, nu am voie să pun poze cu el, i-am și zis că măi, mamă, tu cred că vrei să fii președintele României, deci nu-i place deloc să fie cunoscut, să-l vadă lumea, deci nu”, a spus Vica Blochina pentru Spynews.ro.
Deși nu locuiesc împreună, vedeta vorbește foarte des cu fiul ei și îl susține necondiționat în tot ceea ce face. Vica Blochina îi dă sfaturi lui Edan atunci când este cazul și au o relație foarte bună. Chiar dacă a suferit enorm când băiatul a dorit să se mute la tatăl lui, ea i-a respectat decizia.
„Suntem foarte buni prieteni, are parte de tot sprijinul meu, mereu îmi zice că sunt cea mai deșteaptă mamă din lume, prin orice trece am maturitatea necesară și sunt foarte deschisă, le zic cum e mai bine, dau sfaturile foarte mișto”, a mai zis Vica Blochina.
„Edan a fost totul pentru mine, iar momentul în care s-a mutat la tatăl lui a fost pentru mine o nenorocire”
Cu ochii în lacrimi, fosta balerină a mărturisit că a traversat un coșmar emoțional din momentul în care Edan a făcut această alegere neașteptată. Crescându-l singură și investind multă dragoste și efort în educația sa, Vica Blochina a simțit că pământul îi fuge de sub picioare atunci când fiul ei a decis să se mute.
A recunoscut că a trecut prin momente de depresie cruntă, dar că a găsit sprijin și alinare în credința sa și în comunitatea bisericii. Cu toate acestea, Vica a ajuns să înțeleagă că decizia lui Edan de a locui cu tatăl său a fost una înțeleaptă și benefică pentru el. Acceptând că fiul ei are nevoie de tatăl său în această etapă a vieții sale, Vica s-a împăcat cu ideea că Edan nu va mai locui cu ea.
„Edan a fost totul pentru mine, iar momentul în care s-a mutat la tatăl lui a fost pentru mine o nenorocire. A fost cea mai urâtă perioadă din viața mea. În viața mea nu am crezut că există depresie. Efectiv am clacat, mi-a fost foarte greu. Am plecat o lună în Thailanda, m-am îngrășat 15 kilograme. Nu aveam ce să fac, mă certam cu toată lumea, îmi venea să îmi fac ceva rău, mă răzbunam pe mine. Am trecut prin niște etape foarte urâte și foarte grele. Asta s-a întâmplat timp de un an. Au fost momente când îmi doream să nu mai trăiesc.
„Am eșuat ca mamă”
Toate gândurile negative m-au copleșit. Am eșuat ca mamă, nu mai suportam pe nimeni lângă mine să am o relație, nu pot să fac nimic cu viața mea, sunt plină de datorii. Tot ce am construit, eu am pierdut. (…) Îmi e greu să vorbesc, că îmi vine să plâng. La psiholog nu m-am dus, alcool nu beau, dar m-am dus foarte mult la biserică. Îl sunam zilnic pe părinte. Dumnezeu m-a ajutat să trec peste durerea asta. Cred că a fost o perioadă karmică în viața mea”, a mărturisit Vica Blochina, la „Online Story”.
Timp de 16 ani, Victor Pițurcă a avut o relație extraconjugală cu Vica Blochina. Ea a rămas însărcinată și nu a vrut să renunțe la copil, deși, conform spuselor ei, antrenorul ar fi presat-o să facă asta. Inițial, Victor Pițurcă nu s-a interesat de copilul lui, doar în urma unui proces și în urma unui test de paternitate l-a recunoscut pe Edan. Multă vreme, băiatul, care acum are 16 ani, a locuit cu mama lui, însă de aproximativ doi ani, el s-a mutat în casa tatălui.