Theo Rose sau Theodora Maria Diaconu, pe numele ei din buletin, este născută pe data de 8 august 1997. Artista a început să cânte de la vârsta de 4 ani și a debutat pe scenă cântând muzică populară. Invitată în podcastul lui Damian Drăghici de pe YouTube, artista a povestit cum a început să cânte. „La 4 ani. Eu țin minte exact momentul când mama și sora au constat că am voce, că sunt talentată. Eram în pat și sora mea cânta, ea s-a apucat mai târziu, pe la 16 ani, ea nefiind un copil susținut pentru că, fiind la țară, nici nu aveai prea multe variante, putea să se ducă la nunți și să cânte cu singurul lăutar din zonă… Abia târziu i-a convins ea, cu greu, să se apuce de muzică. A început apoi o Școală populară de arte la Ploiești.

Într-o dimineață m-am trezit cântând, fredonam ceva și ele două au reacționat, după ce am cântat corect. Apoi sora mea s-a ocupat de mine, a încercat să mă facă să cânt cât mai corect, pe note, pe ton. Apoi am început cu profesorii din zonă, câteva domnișoare profesoare de canto care m-au mai îndrumat, apoi am fost la concursuri de muzică populară”, a declarat cântăreața.

Theo Rose a și povestit cum l-a cunoscut pe Valeriu Lazarov, celebrul producător de televiziune, la o emisiune la care a participat. Avea doar 8 ani, dar acesta a văzut cât era de talentată și a sfătuit-o să cânte muzică ușoară. L-a ascultat, iar acum a devenit una dintre cele mai îndrăgite artiste din România.

Cazul notarului care și-a înjunghiat iubita de opt ori și a ținut-o sechestrată în mașină: „Nu mai mori odată!”. De ce a beneficiat de o condamnare mai mică
Recomandări
Cazul notarului care și-a înjunghiat iubita de opt ori și a ținut-o sechestrată în mașină: „Nu mai mori odată!”. De ce a beneficiat de o condamnare mai mică

„Cântam la toate zilele comunelor, făceam și dansuri populare. Apoi am participat la «Ploaia steluțelor» de la TVR și acolo era un fel de «Te cunosc de undeva», te transformai, dar noi eram copii toți. Atunci eu am interpretat-o pe Ioana Radu. Personaj greu. (…)

theo-rose-si-valeriu-lazarov-8Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

La una dintre preselecțiile finale era un domn, pe care eu atunci l-am văzut ca pe un domn în vârstă, un bunic așa, care m-a chestionat un pic și la final mi-a zis: «Dar tu ceva muzică ușoară știi să cânți?». I-am cântat ceva atunci și omul acela s-a uitat la mine și mi-a zis: «Băi, fetiță, pe lângă faptul că tu cânți muzică populară, eu cred că ar trebui să ai în vedere pe viitor să cânți muzică ușoară, că tu ai față de așa ceva».

Când am plecat de acolo aveam să aflu că acel domn era marele Valeriu Lazarov, mama era toată scursă sub masă, era leșinată de emoție, eu habar nu aveam cine era omul ăla. Aveam 8 ani. A fost un om care mi-a deschis un nou orizont și care a văzut ceva potențial în mine, a văzut ceva în ochii mei. După «Ploaia steluțelor» am început să studiez muzică ușoară singură”, a declarat cântăreața care a absolvit apoi Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti din București.

NATO a anunțat demisia lui Mircea Geoană din funcția de secretar general adjunct: „Munca sa cu partenerii a adus beneficii importante”
Recomandări
NATO a anunțat demisia lui Mircea Geoană din funcția de secretar general adjunct: „Munca sa cu partenerii a adus beneficii importante”

Theo Rose lucrează și în televiziune

Astăzi s-a aflat că Theo Rose prezintă „SuperStar România”, la PRO TV. Încântată de această nouă provocare, cântăreața declară: „O mare provocare… niște emoții cum n-am avut niciodată cântând. N-am dormit nopți întregi înainte, gândindu-mă la ce m-am înhămat, ce mare responsabilitate am.

Acum, după ce m-am plâns, vă spun și că e una dintre cele mai frumoase experiențe pe care le-am trăit vreodată, că îmi trăiesc visul în prime-time la TV, că înțeleg atât de bine concurenții, tocmai pentru că am fost de nenumărate ori în pielea lor și e o bucurie să le pot fi alături și să retrăiesc tot soiul de emoții”.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Soluția găsită de românii care au rămas fără apă din cauza secetei. În alte țări din UE există conceptul „Sponge City”
Știrileprotv.ro
Soluția găsită de românii care au rămas fără apă din cauza secetei. În alte țări din UE există conceptul „Sponge City”
Wow! Mona Nicolici s-a căsătorit în secret cu un bucătar celebru și ocupă o funcție importantă. Ce face acum
Viva.ro
Wow! Mona Nicolici s-a căsătorit în secret cu un bucătar celebru și ocupă o funcție importantă. Ce face acum
Ce diferență de vârstă este între Daniel Iordăchioaie și superba lui logodnică: “Amândoi am mai fost căsătoriți”
Libertateapentrufemei.ro
Ce diferență de vârstă este între Daniel Iordăchioaie și superba lui logodnică: “Amândoi am mai fost căsătoriți”
Ce să nu ai în casă pentru o dietă sănătoasă. Mihaela Bilic a făcut schimbarea pe pielea ei și a văzut diferența
FANATIK.RO
Ce să nu ai în casă pentru o dietă sănătoasă. Mihaela Bilic a făcut schimbarea pe pielea ei și a văzut diferența
Rafael Nadal a rupt tăcerea în cazul lui Jannik Sinner: „Justiția e justiție”
GSP.RO
Rafael Nadal a rupt tăcerea în cazul lui Jannik Sinner: „Justiția e justiție”
Ingredientul pe care japonezii îl folosesc pentru a încetini îmbătrânirea. Nu e popular în țara noastră, în ciuda beneficiilor pe care le are
FANATIK.RO
Ingredientul pe care japonezii îl folosesc pentru a încetini îmbătrânirea. Nu e popular în țara noastră, în ciuda beneficiilor pe care le are
Oana Radu dă vestea zilei în showbiz! Are un nou iubit, la nici un an de la divorț, iar el e tot artist! Despre cine e vorba
Unica.ro
Oana Radu dă vestea zilei în showbiz! Are un nou iubit, la nici un an de la divorț, iar el e tot artist! Despre cine e vorba
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Ce specializări aleg tinerii străini care vin să studieze la universităţile din România
Observatornews.ro
Ce specializări aleg tinerii străini care vin să studieze la universităţile din România
Horoscop 3 septembrie 2024. Taurii au ocazia să ajungă la o dezghețare a sentimentelor, cu condiția să-și dorească asta
HOROSCOP
Horoscop 3 septembrie 2024. Taurii au ocazia să ajungă la o dezghețare a sentimentelor, cu condiția să-și dorească asta

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI