Lorelai Moșneguțu este cunoscută publicului larg din România după ce a căștigat concursul „Românii au talent”, de la Pro TV.
Tânăra, care cântă la pian deși nu are mâini, este întristată de dispariția regretatei actrițe Stela Popescu, care duminică a fost condusă pe ultimul drum, la Mănăstirea Cernica.
Lorelai Moșneguțu i-a rugat pe prietenii săi de pe rețelele de socializare să facă un gest în memoria vedetei, și anume să aprindă o lumânare pentru aceasta dacă nu au putut fi prezenți la funeralii.
„Pentru cei care nu o putem însoți pe ultimul drum, vă rog dragi prieteni, să-i aprindem o lumânare în sufletele noastre într-un moment de reculegere, celei care a fost regina teatrului românesc și a bucurat sufletelor părintiloir noștri decenii întregi! 😟😔💔🎭😔”, a scris Lorelai Moșneguțu.
Stela Popescu s-a stins din viață joi, 23 noiembrie 2017, la vârsta de 81 de ani. Trupul neînsuflețit al acesteia a fost depus la Teatrul Constantin Tănase din Capitală, acolo unde mii de oameni, de la vedete la oameni obișnuiți au venit să-i aducă un ultim omagiu. Stela Popescu, care a avut o pensie infimă, a fost căsătorită de două ori, cu Dan Puican și Puiu Maximilian. Aceasta a fost înmormântată la Cernica, duminică, 26 noiembrie 2017, alături de cel de-al doilea partener de viață, Puiu Maximilian, care a fost marea ei dragoste.
Citește și: Mesajul zguduitor scris de Alexandru Arșinel pe coroana depusă la priveghiul Stelei Popescu. „Eu te plâng…poporul te plânge, Stela mea”