Codin Maticiuc face slalom între viața personală și cea profesională, acolo unde este angrenat în mai multe proiecte.
Renovează spitale, lucrează la propriul film și este și actor în regia lui Anghel Damian. Toate aceste lucruri îi ocupă zilnic vedetei o mare parte din timp.
„Mie mi se pare că da (n.r. – mai are timp de familie), lu nevasta mea i se pare că nu. Luna trecută, în iulie, am fost 10 zile la mare cu ei. Nonstop 10 zile. Mă rog, am fost 10 zile la mare cu ei. Pentru mine mi se pare extraordinar și o să mai fac niște lucruri, că tot plănuim niște lucruri împreună”, a spus Codin Maticiuc conform Ciao.
Atunci când nu sunt în vacanță, Codin spune că ajunge de cele mai multe ori târziu acasă, poate că de aici și vin reproșurile Anei. Mai mult, uneori copiii dorm atunci când el ajunge acasă, astfel că nu mai apucă să stea de vorbă cu ei.
„Nu chiar să nu apuc să o văd. Nu, nu, nu, nu, nu, oricât de târziu ajung… Ajung de multe ori pe la 20.30-21.00, când copiii dorm, da. Adică și pe copii îi văd dormind, ei nu mă văd pe mine”, a mai adăugat Codin Maticiuc pentru sursa citată.
Fiica lui Codin Maticiuc joacă în primul ei lungmetraj
Actorul și-a luat fiica pe platourile de filmare pentru a-i explica ce presupune această meserie. Smaranda a fost extrem de receptivă. „I-am pus mici scene cu mine și fragmente din «Miami Bici», din «Clanul».
Adică am luat-o așa ca să-i mai explic. Dar a fost pe set la «Clanul» de două ori până acum. În zilele în care am fost un pic mai liber, în care am mai puține vorbe, a venit cu mine.
A venit cu soția și eu i-am arătat pe acolo, i-am prezentat echipa, la machiaj, la rulote, să vadă, să înțeleagă. Anul acesta a jucat și ea în primul ei film.
Gașca Zurli face un film și a fost în filmul lor. Totul e fost perfect. Ea e perfectă. Deci a jucat și ea în primul ei film. Fratele ei joacă în «Miami Bici 1» și 2 acum, așa că și ea joacă în Gașca Zurli, așa că e nebunie cu noi”, a mai spus Codin.