În vârstă de 59 de ani, Florin Busuioc a fost luat la întrebări pentru emisiunea lui Cătălin Măruță de la PRO TV de Maria, fiica Danielei Gyorfi, care e reporter. Fetița a așteptat cele mai sincere răspunsuri. Despre ce pățește atunci când iese pe stradă, Busu a dezvăluit că mulți îl opresc, chiar și la piață.

„Nu numai că cineva zice cum e vremea, dar mă și întreabă lumea pe stradă cum e vremea, mă întreabă lumea la piață cum e vremea. (…)

Uite ce mi s-a întâmplat nu de foarte multă vreme. Mi-au zis: «Auzi, nenea Busu, să scot sfecla sau să o mai las?». Pe cuvântul meu, așa m-a întrebat. «Frate, ar trebui să o scoți, că uite, vine gerul și bruma, și dacă vin gerul și bruma sfecla se strică în pământ»”, a mărturisit el.

Maria a fost curioasă și dacă oamenii l-au întrebat vreodată pe Busu dacă el controlează vremea. Răspunsul a fost unul pozitiv.

„Mi s-a spus și asta. «Tu, Busu, ești Lordul, Zeul, Dumnezeul vremii». Au zis că eu controlez într-adevăr vremea”, a adăugat prezentatorul Meteo, care e încă foarte încântat de rolul lui de la Știrile PRO TV.

„Nu, nu m-am plictisit, pentru că vremea e în permanentă schimbare, asta e frumos la programul ăsta. Tot timpul lucrurile se schimbă”, a mai adăugat el pentru emisiunea „La Măruță”.

„Sper să nu fie nevoie să mă retrag”

Florin Busuioc are 59 de ani, dar nu-și dorește să iasă la pensie curând. „Eu nu cred că voi ieși vreodată la pensie cu totul, adică teatrul n-o să-l las niciodată și asta, Slavă Domnului, pentru că roluri de bătrâni există în teatru și pot să joc și după 65 de ani.

Dacă o să ies la pensie de la televiziune, poate că o să mă mai țină pe aici… că poate li se pare că zic bine vremea și nu mă dau chiar afară. (râde – n.r.). Sunt ceva ani, vreo 15-16 ani de PRO TV… Eu trag nădejde să rămân cât mai mult în povestea asta și să nu fie nevoie să mă retrag”, a declarat Busu pentru ciao.ro.

 
 

Urmărește-ne pe Google News