Într-un interviu pentru Revista VIVA!, Monica Anghel a recunoscut fără să ocolească subiectul ce intervenții estetice are. Vedeta a mărturisit că a apelat la medicul estetician pentru a-și pune botox și acid hialuronic.
„Mi-am făcut un pic de botox, pentru că stăteam încruntată și mi-am hidratat buzele cu foarte puțin acid hialuronic. Încă nu mi-am dorit o operație estetică pe care să nu am curaj să o fac, dar încă nu e timpul trecut. (zâmbește)”, a declarat actrița.
Monica Anghel susține că nu a avut niciodată vreun complex legat de felul în care arată. După ce a slăbit colosal, mulți s-au grăbit să spună că ea și-ar fi tăiat somacul sau și-ar fi pus inel gastric.
„Nu am avut niciodată astfel de probleme, nici când toată lumea îmi spunea că sunt grasă. Da, știu, am fost grasă până acum patru, cinci ani, până când m-am operat pe coloană și mi-a spus medicul Marius Catană că trebuie să slăbesc. Abia atunci am spus OK și am făcut această schimbare. Am fost mereu asumată, eu, una, nu mă vedeam grasă. M-am simțit bine în pielea mea întotdeauna. După ce am slăbit, au spus mulți fie că mi-am tăiat stomacul, ba că mi-am pus inel gastric, ba că sunt bolnavă sau prea slabă. Dar ce spun oamenii despre mine este problema lor, nu este problema mea”, a mai spus Monica Anghel pentru sursa mai sus-menționată.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!