Prima intervenție estetică pe care Cristina Cioran a suferit-o a fost botox pentru ștergerea ridurilor, iar apoi lifting pentru gât, scrie Click. „Îmi place foarte mult să mă ocup şi de mine, pentru că m-am ocupat prea mult de ceilalţi, aşa că am decis, cadou de 46 de ani, să mă ocup şi de mine!

Cristina Cioran: „Intervenţii, aşa, finuţe, să nu se vadă, să nu ştie toată lumea”

Am apelat la medicul estetician pentru mici intervenţii, aşa, finuţe, să nu se vadă, să nu ştie toată lumea, dar să mă facă să fiu fericită şi să fiu un pic mai mult admirată, poate!”, a transmis pe Instagram Cristina Cioran, după intervențiile estetice.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Proprietara clinicii unde Cristina Cioran a făcut intervențiile estetice a declarat pentru Click cum au decurs procedurile făcute de vedetă. „Întrucât pielea de sub şi din jurul ochilor este mai sensibilă, mai fragilă şi îmbătrâneşte cel mai repede, am apelat la puterea toxinei botulinice, pentru ştergerea ridurilor de la coada ochiului.

Ulterior, medicii au folosit botoxul şi pe ridurile orizontale de pe frunte, şi pe cele verticale dintre sprâncene, practic, am tratat etajul superior al chipului. Şi pentru că, de cele mai multe ori, faţa beneficiază de răsfăţ, iar zona gâtului este neglijată, am creat un efect de lifting, fără bisturiu, tot cu ajutorul botoxului.

Substanţa folosită în zona gâtului ajută la menţinere, întârziind necesitatea unor intervenţii chirurgicale. Pacienta noastră a obţinut astfel o piele mai tonifiată şi modificări subtile ale formei maxilarului şi gâtului”, a zis fondatoarea clinicii.

Cristina Cioran e mamă singură după despărțirea de Alex Dobrescu

În noiembrie 2022 s-a aflat că vedeta Cristina Cioran și Alex Dobrescu s-au despărțit. Aveau și planuri de căsătorie, însă au decis să o ia pe drumuri separate. „Am avut niște diferențe de opinie, nu ne mai înțelegem, suntem cumva în alte sfere și ne-am despărțit. Asta este, cam atât, nu e nimic spectaculos”, a transmis la vremea respectivă Cristina Cioran.

Au existat unele tentative de împăcare, însă nu s-au înțeles și, la șapte luni de la separare, vedeta anunța că se împacă bine cu fostul de dragul fetiței lor.

Alex Dobrescu o vizitează pe fetița lor, Ema, care petrece mult timp cu bunica, mama vedetei. „Mama mă ajută foarte mult, chiar o voi lăsa câteva zile la mama pe Ema, în perioada următoare, ca să pot să fac filmările pentru cooking show.

Cu Alex, fostul meu iubit, bărbatul cu care am un copil, sunt în relații foarte bune și este foarte implicat. Am observat că Ema, fiica noastră, este foarte fericită când se vede cu el”, a declarat Cristina Cioran. Vedeta e preocupată acum și de cariera ei. „Acum vreau să revin în activitate, deci concediu… nu cred că o să am. Momentan sunt implicată în câteva proiecte vara asta, sigur mai vin și pe parcurs.

Voi lansa și un canal de YouTube cât de curând, un canal de cooking, rețete simple, gătite de mine, cu pricepere, dar și cu stângăcie, deoarece nu sunt un profesionist în domeniu, dar îmi place mult să gătesc și îmi găsesc relaxarea în a-i face pe ceilalți fericiți. În rest, sunt foarte bine, mereu este loc de mai bine, asta știm cu toții”, a mai spus Cristina Cioran pentru Click.

 
 

Urmărește-ne pe Google News