Prima pereche de silicoane şi-a pus-o în anul 2005, câte 135 ml în fiecare sân. Un an mai târziu, Oana Zăvoranu a vrut silicoane de 180 ml. În 2007 şi-a pus un implant mai mare, de 450 ml. În 2008, actrița s-a operat din nou şi a optat pentru sâni mai mici, câte de 250 ml. În 2009, ea şi-a scos implanturile de tot, iar doi ani mai târziu şi-a pus unele de 220 ml. În 2014 a făcut a şaptea operaţie la sâni, cu implanturi de 460 ml. Până la urmă, ea a decis să renunțe complet la silicoane.
Mulți sunt curioși să afle ce operații estetice are Oana Zăvoranu, însă ea susține că în afară de operațiile la sâni nu are nimic altceva. În schimb, actrița recunoaște că în viitor va apela la diverse intervenții estetice.
„Toată lumea mă întreabă ce operații am. Nu am, în afară că mi-am pus și mi-am scos implanturile mamare de nouă ori. La un moment poate o să-mi fac și eu niște liftinguri. Se cheamă și astea nevoi personale? Tot îmi fac o îmbunătățire fizică”, a declarat Oana Zăvoranu la „Xtra Night Show”.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6Oana Zăvoranu: „Cu ce este mai bună Angelina Jolie decât mine?”
Într-un interviu în emisiunea lui Dan Capatos, actrița se declară mulțumită cu tot ceea ce are. Mai mult, Oana Zăvoranu spune că de Sărbători și-ar dori să plece în America, iar singurul lucru pe care i l-a reproșat mamei sale a fost că nu a născut-o în Statele Unite ale Americii.
„Atâta vreme cât Dumnezeu mă ține în picioare, am un bărbat pe care îl iubesc și care mă iubește, am un business la vedere, am o casă, am copiii mei blănoși, mă scol dimineața și mă uit în oglindă și văd că sunt ravisantă și mirifică, eu zic că Dumnezeu mă iubește. Toată lumea poate să se vaite. Dacă mă ajută bunul Dumnezeu, de sărbători mergem în America, unde trebuia mama mea să mă nască. Dacă i-am reproșat ceva lui mama mea, Mărioara Zăvoranu, a fost că de ce m-a făcut aici și nu la Hollywood. Cu ce este mai bună Angelina Jolie decât mine? (…) Poate mă ajută Dumnezeu să facem și filme. Mai am puțin să operez, că în rest le-am făcut pe toate.