Nici pentru Octavian Strunilă, prezentatorul show-ului, lucrurile nu sunt prea simple, iar distanța față de cei dragi își pune amprenta încă din primele săptămâni: ”Suntem la 7.000 de kilometri de casă. Concurenților le este foarte greu, pentru că se lovesc de cea mai crudă parte a Madagascarului, dar și mie îmi este, pentru că stau departe de familie”.
Tărâmul unic în care au loc filmările este un loc total necunoscut, pe care fiecare are ocazia să îl descopere. Madagascarul ascunde multe secrete și reușește să surprindă la fiecare pas, căci după cum mărturisește Octavian Strunilă, localnicii sunt cei care transformă această insulă în ceva cu totul și cu totul autentic: ”M-a surprins faptul că oamenii sunt ca altădată, ceea ce la noi a cam dispărut. Nu știu dacă cineva își mai pune problema zilei de mâine, așa cum o fac cei de aici. În fiecare zi se urcă într-o barcă, ies în larg și își procură hrana pentru întreaga familie”.
Cu o populație de aproape 25 de milioane de locuitori, dublu față de acum 20 de ani, insula este plină de fețe zâmbitoare de copii, în ciuda greutăților de zi cu zi, iar de cele mai multe ori, accesul localnicilor la serviciile medicale este dificil și mult peste posibilitățile lor financiare. Cu doar 3.150 de medici pentru întreaga populație, echipa din România este însoțită de propriul echipaj medical pregătit să intervină în timp real în cazul în care unul dintre concurenți ar avea nevoie urgentã.
Fauna și vegetația din Madagascar este în proporție de 90% unică în lume, astfel că nimic în jurul lor nu arată familiar, iar unele specii de animale pot fi regăsite exclusiv în acest loc exotic. Tocmai de aceea, insula este pentru întreaga echipă din România un loc aparte, iar Octavian Strunilă nu pierde niciun moment în timpul său liber, în pauzele dintre filmări. Chiar el a mărturisit că această experiență îi oferă și șansa de a lua pulsul unei alte culturi, pulsul unui alt gen de oameni. Oricât de solicitante ar fi jocurile și oricâtă tensiune ar genera rivalitatea dintre concurenți, gazda show-ului admite că găsește și câteva momente de relaxare pe plajă, sau printre localnicii autentici din Madagascar.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 7
În ceea ce privește insula Nosy Be, unde au loc filmările pentru emisiunea „Ultimul Trib”, care va începe în curând la Antena 1, aceasta este cunoscută pentru plajele exotice și apele sale turcoaz, dar și pentru fabricile de rom și câmpurile de ylang ylang din care se extrage esența atât de apreciată în industria parfumeriei. Pentru locuitorii care trăiesc însă în mare parte în sate lipsite de curent, toalete și având o singură cișmea, oceanul este o adevãratã sursă de hrană. Adulții, dar și copiii ies dimineața la pescuit, iar după prânz, când apele se retrag, oamenii înaintează pentru a vâna crabi și pentru a aduna scoici: ”Suntem într-un orășel foarte mic, un orășel în care oamenii își câștigă existența din pescuit și cred că viața asta crudă de aici este cea mai interesantă mostră de supraviețuire.” , afirmă gazda show-ului.
”Ultimul Trib” este un show adaptat după celebrul format ”Nomads”. Trei triburi – unul de vedete, unul de sportivi și unul compus din oameni de rând – vor fi trimise în Madagascar, unde vor fi supuse unei aventuri exotice, care le va pune la încercare atât abilitățile sociale, cât și cele fizice. În ciuda personalităților complet diferite ale membrilor, fiecare trib va trebui să își dovedească puterea de a rezista sub impactul șocului cultural, dar și sub presiunea eforturilor fizice.
Tribul sportivilor este format din: Alex Filip, Cornelia Condeescu, Lola Crudu, Daniel Chiriță, Ioana Șulea, Mircea Zamfir și Roxana Chiperi. Cei șapte sportivi își vor măsura puterile cu tribul format din vedete și cu cel format din oameni de rând: Mirel Magop, Silviu Mircescu, Cosmin Pădureanu, Oana Dedeu, Ema Șerban și cuplul format din Gabriela Popa și Silviu Geandra. Cel de-al treilea trib, cel al vedetelor, este format din Dorian Popa, Dima Trofim, Daniela Crudu, Sorana Darclée Mohamad, Ionuț Iftimoaie, Paula Chirilă și Sorin Brotnei.
În fiecare săptămână, aceștia se vor lupta pentru ”Teritoriu”, iar în timp ce tribul câștigător va fi cazat într-un resort de lux și va fi răsfățat zilnic, cel de pe locul doi va locui într-un sat alături de localnici, unde membrilor tribului le vor fi trasate sarcini zilnice în schimbul cărora vor primi o porție simplă de mâncare și nu neapărat un pat, ci mai degrabă un loc în care să doarmă. Acesta nu este însă nici pe departe cea mai grea situație în care se poate găsi un trib: cei care vor fi pe locul trei vor trăi întreaga săptămână într-un loc izolat, cu resurse minime. În plus, la finalul celor șapte zile de încercări grele, membrii triburilor vor fi nevoiți să se lupte și pentru a rămâne pe insulă.
Săptămână de săptămână triburile își vor măsura puterile în competiții spectaculoase și tensionate atât pentru ”Teritoriu”, cât și pentru ”Eliminare”, pentru ca în final doar opt membri să mai rămână în confruntarea pentru miza cea mare: premiul în valoare de 100.000 de euro. Nimeni nu va ajunge însă la acesta fără a suferi transformări, fără a-și dezvălui adevărata față și fără ca telespectatorii să afle cine este cu adevărat.
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!